Piţi, piază rea. Arabii insistă: „Echipa e blestemată de când a venit el“. Ce a făcut şeful clubului în disperare de cauză
0
Jurnaliştii locali au oferit o explicaţie pentru că Al-Ittihad n-a mai câştigat un meci de 117 zile, adică exact de când antrenorul român a ajuns în tribune pentru a vedea echipa sa la lucru.
La început, a fost un paradox simpatic: „Satana“ lângă oraşul sfânt. El s-a născut din porecla lui Victor Piţurcă şi faptul că Al-Ittihad joacă la Jeddah, la 60 de kilometri de Mecca, cel mai important oraş din lumea islamică.
Acum, la trei luni şi jumătate de la instalarea fostului selecţioner pe banca „tigrilor“, paradoxul nu mai e unul simpatic, ci mai degrabă a devenit unul dramatic. Asta deoarece Al-Ittihad, care până la aterizarea lui Piţurcă în Arabia Saudită avusese şapte victorii în primele şapte etape şi era lider în campionat, n-a mai câştigat niciun meci de 117 zile! Simpla prezenţă a lui Piţi în tribune a marcat începutul prăbuşirii pentru Al-Ittihad.
Până să preia echipa oficial, tehnicianul de 58 de ani a urmărit derby-ul cu Al-Nassr de la faţa locului. A fost primul meci pierdut în campionat. A urmat o serie de alte şapte partide cu următorul bilanţ: trei remize şi patru înfrângeri.
Le-a dat bani jucătorilor…
Site-ul al-jazirah.com a scris că, în disperare de cauză, preşedintele Ibrahim Al-Balawi a avut o întâlnire cu jucătorii înaintea meciului de joi cu Al-Faisaly. Potrivit ziariştilor saudiţi, omul numărul 1 de la Al-Ittihad le-a dat fotbaliştilor câte 1.200 de euro „în speranţa că astfel se va sparge blestemul care a urmărit echipa în ultima perioadă, în special de la sosirea antrenorului Victor Piţurcă“.
…Şi un ultimatum lui Piţi
Dacă şeful formaţiei din Jeddah s-a dus cu zăhărelul la jucători, în schimb, „biciul“ a fost păstrat pentru Piţi. Potrivit ziarului „Al-Yaum“, Al-Balawi i-a transmis antrenorului să renunţe la stilul său dictatorial şi la metodele specifice fotbalului est-european, deoarece ele nu sunt compatibile cu fotbalul arab. Preşedintele clubului i-a cerut lui Piţurcă să-şi revizuiască rapid comportamentul, deoarece a primit mai multe plângeri din partea jucătorilor.
Potrivit „Al-Yaum“, fotbaliştii s-au plâns mai ales de cantonamentele lungi, care încep cu mai multe zile înainte de meci şi continuă şi a doua zi după disputarea jocului. Al-Balawi i-a spus fostului selecţioner că astfel de practici nu sunt acceptate în Arabia Saudită şi au un efect negativ asupra echipei.
Locul 3 sau rezilierea contractului
Pe lângă faptul că a fost sfătuit să-şi schimbe comportamentul, Piţurcă a fost mai înştiinţat în privinţa unui amănunt legat de viitorul său la Al-Ittihad.
Site-ul ittihadnet.net a scris că preşedintele Al-Balawi i-a transmis românului noul obiectiv al echipei în campionat: clasarea pe locul 3, ultimul care garantează prezenţa în grupele Ligii Campionilor Asiei. Şeful formaţiei din Jeddah i-a spus lui Piţi că, în cazul în care acest obiectiv se va rata, atunci Al-Ittihad va aduce un nou antrenor pentru sezonul viitor.
În acest moment, Al-Ittihad se află pe locul cinci cu 24 de puncte, la patru puncte de ultima treaptă a podiumului, care e ocupată de Al-Hilal, unde antrenor e Laurenţiu Reghecampf.
CITEŞTE ŞI: