„Piramida faraonului” Cristiano Ronaldo îi scoate din minți pe vecinii săi. „Ne-a ajuns”
0Cristiano Ronaldo (38 de ani) a cumpărat la finalul anului trecut o proprietate din Quinta da Marinha, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Lisabona, despre care presa internațională a scris că e ”cea mai scumpă din Portugalia”.
”Palatul” lui CR7 este în reorganizare de aproximativ trei ani, iar acest lucru îi scoate din sărite pe vecinii starului lusitan, care se plâng de zgomot și praf. ”E în construcție de 3 ani. Casa e atât de mare încât arată ca un spital”, a spus un vecin al lui Cristiano Ronaldo.
”Lucrările vor mai dura cel puțin încă un an. Ne-a ajuns. Strada pe care locuiesc e închisă de câteva luni, grădina mea e plină de praf. Totul din cauza piramidei faraonului Ronaldo”, a transmis altul, potrivit Mundo Deportivo.
În urmă cu câteva luni, jurnaliștii italieni relatau că Cristiano Ronaldo a plătit nu mai puțin de 21 de milioane de euro pentru proprietate exclusivistă, de peste 3.000 de metri pătrați.
Corrierredellosport.it scrie că noua casă a lui Cristiano Ronaldo va beneficia de o piscină de sticlă, de un dormitor uriaș, dar și de multe alte facilități. De asemenea, portughezul se va mai baza pe serviciile unui majordom, dar și a unui bucătar personal, specializat pe sushi. Cei doi vor fi și plătiți regește, cu câte 5.000 de euro pe lună.