Organizatorii spun ca stadioanele vor fi pline la JO | adevarul.ro

Organizatorii spun ca stadioanele vor fi pline la JO

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Grecia asteapta o majorare cu 8,3 miliarde euro a veniturilor din turism

Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Atena (ATHOC) a anuntat ca pana in prezent s-au comercializat aproximativ 90 la suta din biletele preconizate a fi vandute si a asigurat ca stadioanele vor fi pline pe durata desfasurarii competitiei, informeaza Biroul de Presa al Ambasadei Greciei. "Pana in prezent s-au vandut 2,4 milioane de bilete, ceea ce reprezinta 90 la suta din scopul propus, de a realiza vanzari in valoare de 183 milioane de euro", a declarat Mihalis Zaharatos, director general pe probleme de Comunicare, Relatii Publice si Imagine a JO, care a adaugat ca sambata s-au vandut 38.000 de bilete, iar saptamana trecuta s-a inregistrat un total de 284.000 de bilete vandute. Analisti ai Alpha Bank, unul dintre sponsorii principali ai JO, estimeaza ca veniturile aduse de Jocurile Olimpice vor depasi volumul investitiilor facute pentru organizarea competitiei. Pana in 2008, se apreciaza ca PIB va fi consolidat cu 25,7 miliarde euro, fata de 11 miliarde, cat reprezinta suma totala a investitiilor facute din domeniul public si privat. Pentru perioada 2004-2008 se asteapta ca veniturile in domeniul turistic sa se majoreze cu 8,3 miliarde euro, datorita Jocurilor Olimpice. In perioada 2001-2004, contributia la PIB s-a ridicat la 9,8 miliarde euro si va ajunge, pana in 2008, la suma totala de 25,7 miliarde euro. Alpha Bank prevede o crestere a PIB cu 4,2 la suta anul acesta, crestere ce se va incetini putin, ajungand in 2005 la 3,7 la suta, iar in 2006 la 3,6 la suta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite