OMS se implică în scandalul iscat de retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros! Reacţia forului mondial
0
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a felicitat-o, joi, pe Naomi Osaka, care a renunţat să mai joace la cel de al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce i s-a refuzat dorinţa de a nu mai participa la conferinţele de presă.
Oficialul forului mondial a ţinut să sublinieze importanţa faptului că japoneza a avut "curajul de a vorbi despre sănătatea ei mintală".
"O felicit pe Naomi Osaka pentru că a avut curajul să vorbească despre sănătatea ei mintală şi într-un moment în care toată lumea o urmărea. Sănătatea mintală este esenţială pentru starea noastră generală de bine şi cu toţii avem responsabilitatea de a proteja acest lucru în orice mod funcţionează pentru noi", a scris pe Twitter etiopianul Ghebreyesus, directorul general al agenţiei care aparţine de ONU, a scris lefigaro.fr, citat de news.ro.
Sportiva a spus că a trecut prin mai multe stadii de depresie după US Open 2018 şi că este o persoană introvertită, care cu greu îşi poate stăpâni anxietatea în public. Pe site-ul său, OMS dedică o pagină bolii şi reaminteşte că depresia afectează peste 264 de milioane de oameni de toate vârstele, în întreaga lume. Este principala cauză de incapacitate din lume, potrivit OMS, care subliniază, de asemenea, că femeile sunt mai afectate decât bărbaţii.
La începutul acestei săptămâni, japoneza de 23 de ani a şocat lumea tenisului, anunţând că se retrage de la French Open, în plin turneu, chiar înaintea meciului din turul al doilea, cu Ana Bogdan. Sportiv a fost afectată de polemica iscată atunci când a decis să boicoteze presa şi a anunţat că nuva participa la conferinţele de presă organizate după meciuri. De altfel, ea a şi fost a fost amendată cu 15.000 de dolari şi ameninţată cu excluderea de la turneu, pentru că, într-adevăr, a lipsit de la o primă întâlnire cu jurnaliştii.
„Cred că cel mai bun lucru pentru turneu e să mă retrag, ca toată lumea să se poată concentra, din nou, la tenis. Adevărul e că am trecut prin lungi perioade de depresie, după US Open 2018 şi că le-am depăşit cu greu. Toată lumea care mă cunoaşte ştie că sunt o fire introvertită, iar toţi colegii de competiţie au observat că întotdeauna am căştile în urechi, când sunt la turnee. Asta mă ajută să trec peste anxietate. Chiar dacă presa a fost mereu amabilă cu mine, nu sunt un bun orator. Le-am cerut scuze şi în particular organizatorilor de la Roland Garros. Voi lua o pauză, voi sta o perioadă departe de terenul de tenis. Când va fi timpul potrivit, chiar vreau să mă aşez la masa discuţiilor cu şefii circuitului. Putem să găsim modalităţi în care jucătorii, presa şi fanii să se simtă mai bine“, a fost un fragment din mesajul prin care Osaka şi-a anunţat retragerea pe Instagram.