Omenirea, la 36 de secunde de îndeplinirea unui vis: Putem fi martorii unui moment istoric

0
Publicat:

Niciun om n-are limite“. Așa a spus Eliud Kipchoge (Kenya, 38 de ani), cel mai mare maratonist din istorie, după una dintre cursele sale fabuloase. Duminică, el a fost martorul confirmării declarației sale din fața televizorului.

Kelvin Kiptum, imediat după trecerea liniei de sosire, la Chicago
Kelvin Kiptum, imediat după trecerea liniei de sosire, la Chicago

Pentru că la Maratonul de la Chicago – evenimentul face parte din seria celor șase maratoane majore, alături de Tokyo, Boston, Londra, Berlin și New York – s-a scris istorie. Concret, a fost doborât chiar recordul lui Kipchoge pe distanța de 42,195 de kilometri. Și cu ce diferență! Kelvin Kiptum (Kenya, 23 de ani) a trecut linia de sosire după 2 ore și 35 de secunde, îmbunătățind recordul mondial cu un incredibil 34 de secunde!

Vremea l-a ajutat enorm

La Chicago, Kiptum a profitat din plin de condițiile ideale pentru o cursă de anduranță. Duminică, a fost o temperatură perfectă, un detaliu care influențează randamentul oricărui alergător. Când s-a dat startul, termometru a arătat 8 grade Celsius. După două ore, când Kiptum a trecut linia de sosire, temperatura se apropia de 10 grade Celsius. Și acest amănunt a contribuit la faptul că sportivul din Kenya a reușit să accelereze, în mod incredibil, în ultimii 10 kilometri, având suficiente resurse fizice.

Rivalii au căzut ca popicele

Când s-a dat startul, Kiptum s-a desprins foarte repede de grupul alergătorilor de elită. De fapt, după 10 kilometri, parcuși în 28 de minute și 42 de secunde, kenyanul alerga cot la cot cu doar alți doi sportivi: conaționalul său, Daniel Mateiko, plus un „iepure“. Adică un alergător plătit pentru a menține ritmul în frunte. Treptat însă, Kiptum a rămas singur, ceilați doi alergători neputând să țină pasul cu ritmul infernal impus de lider.

Un sprint exploziv pe final

Când a terminat prima jumătate a maratonului, Kiptum a înregistat timpul de 1 oră și 48 de secunde pe distanța de 21 de kilometri. Deși impresionant, acest timp era în afara recordului mondial. Ce a urmat însă, în a doua jumătate a cursei, a fost fabulos! Din mai multe motive. În primul rând, Kiptum a alergat de unul singur ultima „bucată“ de 10 kilometri. Ceea ce îngreunează enorm menținerea ritmului, povara mentală fiind uriașă în absența unui alt alergător care să te „tragă“.

Apoi, a șocat faptul că, treptat, Kiptum a mărit viteza pe final! Iată o statistică de-a dreptul incredibilă: Kiptum a parcurs primii 5 kilometri în 14 minute și 26 de secunde. Pe final, între kilometri 30 și 35, africanul a înregistrat timpul de 13 minute și 51 de secunde!

Cu un astfel de sprint pe final a fost posibil ca alergătorul din Kenya să treacă linia de sosire după 2 ore și 35 de secunde. Avansul său față de ocupantul locului 2, Bashir Abdi din Belgia (e născut în Somalia), a fost de 4 minute! De aici a rezultat și o scenă simpatică: când Kiptum terminase deja cursa și făcea turul de onoare cu steagul țării sale deasupra capului, ocupantul locului 2 nici măcar nu trecuse linia de sosire!

Erau semne că aici vom ajunge...

Așadar, pentru a 6-a oară, recordul mondial în proba regină a atletismului a căzut la Chicago. Și adevărul e că deznodământul de duminică era unul așteptat. Pentru că acest Kelvin Kiptum a avut o ascensiune fulminantă.

Primele sale curse lungi au fost la vârsta de 18 ani, în probele de semimaraton (21,0975 kilometri). Cu timpul de 62 de minute în octombrie 2018, de la care a scăzut, treptat, până la 58 de minute și 42 de secunde, în decembrie 2020, la semimaratonul Valencia. A urmat trecerea la maraton, cu rezultate spectaculoase! La Valencia, Kiptum a înregistrat cel mai bun timp din istorie pentru un maratonist aflat la debut. Iată rezultatele sale de până acum care ne arată că el a devenit deținătorul recordului mondial după doar al treilea maraton din cariera sa!

*2022 (Valencia): 2 ore, 1 minut și 53 de secunde

*2023 (Londra): 2 ore, 1 minut și 25 de secunde

*2023 (Chicago): 2 ore și 35 de secunde

Având în vedere acest progres uluitor al lui Kiptum, dar și vârsta sa de doar 23 de ani, lumea atletismului e convinsă acum: Kelvin e în pole-position pentru a îndeplini marele vis al omenirii și anume terminarea unui maraton în mai puțin de 2 ore! Adică, un obiectiv de care ne mai despart acum 36 de secunde.

Cu o precizare: legendarul Eliud Kipchoge a parcurs distanța de 42,195 de kilometri în 2019, cu timpul de 1 oră, 59 de minute și 40 de secunde. Rezultatul n-a fost însă omologat de Federația Internațională de Atletism (IAAF), întrucât evenimentul de la Viena n-a îndeplinit mai multe condiții impuse de IAAF.

2 minute

și 51 de secunde e ritmul mediu cu care Kelvin Kiptum a parcurs fiecare kilometru în timpul maratonului de la Chicago.

Timpii cei mai buni în proba de maraton (masculin)

1. Kelvin Kiptum (Kenya) – 2 ore, 35 de secunde (Chicago 2023)

2. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 09 secunde (Berlin 2022)

3. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 39 de secunde (Berlin 2018)

4. Dennis Kimetto (Kenya) – 2 ore, 2 minute 57 de secunde (Berlin 2014)

5. Wilson Kipsang (Kenya) – 2 ore, 3 minute, 23 de secunde (Berlin 2013)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite