Octavian Stoica: “Mendy este un boxer murdar”
Octavian Stoica este până acum singurul român care s-a bătut cu Jean Paul Mendy. “Geolgău” spune că francezul loveşte cu capul şi coatele, procedee interzise, însă este convins că Bute va câştiga meciul de la Bucureşti.
Octavian Stoica (43 ani) a făcut parte din “echipa de aur” a boxului românesc din anii ‘80 alături de Francisc Vaştag, Rudel Obreja, Mihai Leu, Daniel Dumitrescu şi Vasile Nistor. Campion al României, Stoica, cunoscut în box după porecla “Geolgău”, a boxat la finalul carierei la profesioni[ti. Nu a avut rezultate notabile, însă s-a bătut cu 4 campioni mondiali, Markus Beyer, Byron Mitchell, Mohamed Benguesmia, Evans Ashira, şi cu alţi 6 pretenden]i la titlul mondial, cu toţi făcând meciuri frumoase şi strânse. Printre adversarii lui Stoica se numără şi Mendy cu care a boxat pe 20 noiembrie 2004 în localitatea Luce, lângă Paris. Acum, Octavian Stoica antrenează copii şi le povesteşte şi isprăvile trăite în boxul amator sau profesionist, conform www.lucian-bute.ro.
Octavian, ţi-l mai aminteşti pe Jean Paul Mendy?
Nu o să-l uit toată viaţa. Meciul cu el îmi va rămâne mereu în memorie. În primul rând, pentru că am boxat cu cel mai murdar boxer pe care l-am întâlnit în carieră, în al doilea rând, pentru că am fost furat de arbitri şi în al treilea rând, pentru că a fost o deplasare lungă şi urâtă. Am mers în Franţa cu autocarul.
Cu autocarul?
Eu nu am avut bani să merg cu avionul şi am făcut trei zile dus şi trei zile întors pentru acest meci. Aşa era pe atunci. Eu am făcut profesionism pentru că puteam câştiga un ban cinstit. Eram plătit bine şi luptam cu orice adversar de la egal la egal.
Spui că ai fost furat, în lista ta de partide de la BoxRec scrie că ai pierdut prin knock-out în repriza a 5-a.
Knock-out nu a fost în nici un caz. Decizia oficială a fost victorie Mendy pentru rănirea adversarului. Pe mine m-a oprit medicul să mai boxez. Am fost lovit cu capul în nas şi îmi curgea sângele ca apa la robinet. Păcat, aş fi făcut un meci foarte frumos de 8 reprize. Câştigasem o repriză, deşi boxam la el acasă, şi organizatorii se temeau de vreo surpriză.
Dacă nu erai oprit de medic aveai şanse să câştigi?
Nu, în nici un caz. Boxam la el acasă. La decizie, 99 de arbitri din 100 îl dădeau pe el câştigător. Oricum, a fost un meci strâns. Şi i-am pus multe probleme lui Mendy.
De ce este Mendy este un boxer murdar?
Nu este murdar, ci foarte murdar. Înainte de lovitura care a dus la oprirea meciului am mai fost lovit încă de două ori cu capul. Nu mai vorbesc de coate. Sau de “palme” (n.r. – lovitură cu mănuşa deschisă). Lucian trebuie să aibă foarte mare grijă la acest aspect.
În afară de loviturile interzise, cum este Mendy?
Un boxer foarte bun. Eu am boxat atunci când el avea 16 meciuri. L-am mai urmărit apoi pe Eurosport de câteva ori şi cred că a mai progresat. Nu foarte mult, comparându-l cu Lucian. Dacă îmi permite Lucian să-i dau un sfat, îi spun să aibă grijă la directa de stânga. E arma lui de bază. Dar sunt convins că Lucian ştie să se ferească de ea. E atât de rapid… Ce să mai… e cel mai bun boxer român pe care l-am văzut eu vreodată.
E cel mai bun boxer român din toate timpurile?
Eu sunt convins că da. Am văzut mulţi pugilişti care loveau cu forţă, însă nici unul nu a avut viteza lui Lucian. În ziua de azi, dacă ai ceva în cap şi eşti rapid, eşti campion. Viteza bate mereu forţa. Lui Lucian i se spune Mister KO, însă eu i-aş spune Fulgerul.
Poţi da un pronostic pentru meciul Bute-Mendy?
Cu siguranţă: victorie Bute prin KO în repriza 10 sau 11. Nu va fi un meci uşor pentru Lucian, însă 100% va învinge. În afară de viteză, are upercutul ăla de stânga devastator. Cu el îl va face KO.
Vei merge la gala de pe 9 iulie de la Romexpo?
Sigur. Mă voi îmbrăca în roşu, galben şi albastru şi voi face galerie pentru Lucian. Merită! Este unul dintre puţinii sportivi care ne fac mândri că suntem români.




















































