O sportivă din Polonia a scos la licitaţie medalia câştigată la JO 2020 pentru a ajuta un copil de 8 luni să fie operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Sportiva poloneză Maria Andrejczyk şi-a scos la licitaţie medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, pentru a ajuta o familie cu banii necesari să-şi opereze bebeluşul în vârstă de opt luni, informează CNN.

Tânăra, în vârstă de 25 de ani, a terminat prima în rundele de calificare la Jocurile Olimpice dar a fost devansată la Tokyo de sportiva chineză Liu Shiying. Astfel, Maria Andrejczyk a câştigat argintul, aceasta fiind şi prima sa medalie olimpică, potrivit CNN.

Cu toate acestea, Maria Andrejczyk a făcut miercuri o postare pe pagina sa de Facebook unde a spus că îşi scoate la licitaţie medalia de argint pentru a o ajuta pe Miłoszek Małysa, o fetiţă de opt luni, să primească operaţia de inimă de care avea nevoie ca să trăiască.

„Nu am stat prea mult pe gânduri, a fost prima strângere de fonduri la care am participat şi am ştiut că este cea potrivită”, a scris ea.

Potrivit mamei bebeluşului, în Polonia nu mai există modalităţi prin care Małysa să fie ajutată şi copilul trebuie să fie operat în Stanford, California.

Andrejczyk a explicat că Małysa avea nevoie pentru operaţie de 1,5 milioane de zloti (383.000 dolari). Părinţii fetiţei aveau deja strânşi jumătate din sumă, iar sportiva s-a oferit să strangă fonduri pentru cealaltă jumătate.

Licitaţia pentru medalia olimpică a început de la 200.000 de zloti (51.000 de dolari), însă în final s-a încheiat la suma de 125.000 de dolari, preţul fiind achitat de Zebka, un lanţ polonez de supermarketuri.

„Cu cea mai mare plăcere îţi dau, Żabka, medalia mea, care pentru mine este un simbol al luptei, credinţei şi a luptei pentru împlinirea unui vis, în ciuda numeroaselor provocări”, a scris ea.

„Sper pentru tine să fie un simbol al vieţii pentru care am luptat împreună”, a mai adăugat sportiva.

Astfel, familia bebeluşului a reuşit să obţină întreaga sumă necesară operaţiei care se va desfăşura la Centrul Medical Uniersitar din Stanford.

După ce a câştigat licitaţia, compania Zebka a anunţat că medalia de argint va rămâne în posesia sportivei poloneze, drept recompensă pentru gestul ei caritabil.

„Am fost emoţionaţi de gestul frumos şi extrem de nobil al sportivei noastre. De aceea, am decis să sprijinim colectarea de fonduri pentru Miłoszek. Am decis, de asemenea, că medalia de argint de la Tokyo trebuie să rămână la Maria Andrejczyk , care a arătat cât de mare este."

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite