O legendă ardeleană a Olimpului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se împlinesc 100 de ani de când atletul Istvan Somodi cucerea la Londra prima medalie olimpică din spaţiul românesc Sportiv de talie mondială la începutul secolului trecut,

Astăzi se împlinesc 100 de ani de când atletul Istvan Somodi cucerea la Londra prima medalie olimpică din spaţiul românesc

Sportiv de talie mondială la începutul secolului trecut, Istvan Somodi este un nume aproape uitat în Cluj şi cvasinecunoscut în restul ţării

S-a întâmplat acum exact 100 de ani, pe 21 iulie 1908, în ceţoasa capitală a Albionului. Era a patra ediţie a Jocurilor Olimpice moderne şi un clujean cucerea prima medalie olimpică din spaţiul românesc.

Istvan Somodi a sărit 188 de centimetri în înălţime, lucru care, în mod normal, ar fi trebuit să-i asigure un loc de seamă în istoria sportului transilvănean şi, mai apoi, românesc.

Meandrele unei istorii contorsionate l-au condamnat însă la o nedreaptă damnatio memoriae, numele său fiind aproape uitat în Cluj şi cvasinecunoscut în restul ţării. "Adevărul" vă prezintă povestea primei legende transilvănene a Olimpului sportiv

Un sportiv de familie bună

Era o vreme când domnii bine şi doamnele rafinate din înalta societate clujeană ieşeau în oraş îmbrăcaţi de bonton, ca să urmărească cu zâmbete subţiri întrecerile de scrimă, patinaj, ciclism sau atletism.

O vreme când, înainte de a intra în competiţii, atleţii îşi lăsau la vestiare pălăria rotundă cu boruri înguste, pantalonii de stofă englezească sau vestonul cusut la cea mai bună croitorie din oraş. În această atmosferă a crescut Istvan Somodi. Născut în 22 august 1885 la Cluj, atletul era fiul cel mai mare al unui avocat de renume.

Istoria lui a fost refăcută pas cu pas de un tânăr inginer IT din Cluj, Killeny Andras, în vârstă de 28 de ani, doctorand în istorie sportivă, care a realizat deja un studiu despre Somodi într-o revistă universitară şi se pregăteşte ca în toamnă să publice o carte despre el.

"Fiindcă provenea dintr-o familie reformată de renume, a făcut şcoala la Liceul Teologic Reformat din Cluj, unde exista deja un nivel sportiv foarte ridicat", povesteşte cercetătorul clujean. De altfel, în 1900, la acest liceu se inaugura o sală de sport foarte modernă pentru vremea respectivă.

Doi ani mai târziu, tânărul Somodi era remarcat de profesorul de sport al liceului, care l-a ajutat să-şi îmbunătăţească performanţele. Atletul practica la acea vreme săritura în înălţime şi de pe loc, dar era şi un talentat patinator, ale cărui evoluţii pe lacul din Parcul Central erau urmărite cu încântare de zeci de clujeni, pe acordurile fanfarei care cânta în chioşcul din apropiere.

Primii paşi în atletism

În 1903, chiar înainte de a termina liceul, Istvan Somodi participă şi câştigă o competiţie regională de săritură în înălţime, la Debrecen, Transilvania fiind parte a Ungariei la vremea respectivă. Tot în acelaşi an sare la Cluj 172 de centimetri, rezultat remarcabil la acea vreme.

Evoluţia lui Somodi cunoaşte un trend ascendent în anii următori, după ce intră la Facultatea de Drept şi devine membru al Clubului Atletic Universitar din Cluj. Urmează transferul la un club atletic mai prestigios. "Pentru că în Cluj nu existau chiar cele mai bune condiţii de pregătire, se mută la clubul de profil din Budapesta. Obţine rezultate excelente şi sare constant 175 de centimetri", povesteşte Killeny Andras.

Drum furtunos spre Acropole

Pentru sportivul clujean a urmat o primă aventură olimpică, desfăşurată sub semnul unor condiţii precare. "Era 1906 şi Pierre de Coubertin a sugerat organizarea unor jocuri olimpice <> la Atena, pentru a celebra zece ani de la prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne.

Istvan Somodi s-a deplasat pe cont propriu în capitala Greciei. A călătorit cu greu, chiar şi cu căruţa, până la Trieste, de unde a luat vaporul. A prins o furtună groaznică pe mare şi a doua zi a intrat direct în concurs", spune Killeny. Chiar şi aşa, clujeanul a obţinut rezultate bune, luând locul cinci la săritura în lungime de pe loc.
După aventura grecească, clujeanul îşi continuă studiile în Germania şi se dedică exclusiv săriturii în înălţime, având o tehnică inovatoare - sărea paralel cu bara, în contextul în care pe atunci se sărea cu picioarele înainte, deoarece la aterizare nu exista saltea.

O zi pentru istorie

În 1908, Istvan Somodi se întoarce la Cluj şi este selectat să facă parte din delegaţia Ungariei la Jocurile Olimpice de la Londra. Concursul de sărituri în înălţime a avut loc pe 21 iulie. A fost o zi ciudată şi un concurs cu reguli care acum par surprinzătoare.

"S-a stabilit ca dimineaţa să aibă loc calificările, cu barem minim pentru calificare de 180 cm. După-amiază urma să aibă loc finala, iar la sfârşitul zilei clasamentul trebuia să fie întocmit în funcţie de cea mai bună performanţă obţinută de sportivi pe parcursul întregii zile, indiferent dacă aceasta a fost realizată în calificări sau în finală", explică Killeny Andras.

În calificări se pare că atletul clujean nu a forţat, sărind exact 180 de centimetri, cât să ajungă în finală. Apoi ştacheta a fost ridicată treptat, săritorii care o doborau fiind eliminaţi. Doar Somodi şi americanul Harry Porter au reuşit să sară 188 de centimetri, iar apoi bara a fost ridicată la 190,5 cm.

Clujeanul a sărit primul şi a reuşit să-şi treacă corpul peste bară, dar a atins-o un pic cu un deget şi a doborât-o. Americanul a sărit "din prima" peste, iar Somodi a eşuat la celelalte două încercări. Aurul a trecut peste Ocean, iar argintul a fost împărţit de atletul clujean cu doi săritori care au obţinut acelaşi rezultat, dar în calificări, nu în finală - irlandezul Cornelius Leahy şi francezul Georges Andre.

Purtat în triumf la întoarcerea acasă

Întoarcerea acasă a fost glorioasă. Pe peronul gării din Cluj, într-o noapte caldă de august, Istvan Somodi a fost întâmpinat de viceprimarul oraşului, de profesori universitari, de alte notabilităţi, de aproape toată suflarea studenţească şi de numeroşi clujeni simpli, dornici să vadă eroul despre a cărui ispravă vorbea toată lumea.

Atletul a fost condus în triumf de la gară până în centru, instalat într-o trăsură a primăriei şi aclamat de mulţime. Apoi, a doua zi, la Hotelul New York - actualmente clădirea Continental - oficialităţile au dat o recepţie în cinstea sportivului.

Cariera sa a continuat în anii următori cu alte rezultate bune, activitatea lui fiind unul dintre factorii principali care au determinat autorităţile locale să construiască un stadion în pas cu vremea - actualul "Ion Moina". Din 1912, Istvan Somodi, acceptat în barou, a concurat tot mai puţin, iar în 1914 a fost înrolat în armata austro-ungară şi cariera sa de atlet s-a sfârşit.

După sfârşitul Primului Război Mondial şi după unirea Transilvaniei cu România, Istvan Somodi s-a ocupat de reorganizarea atletismului clujean. El a antrenat mai mulţi atleţi celebri ai epocii, campioni naţionali, iar în anii '30 a ajuns şi preşedinte al Clubului Atletic din Cluj.

I s-a interzis să intre pe stadion

În 1940, Istvan Somodi este numit procuror, iar după 1945 este declarat duşman al poporului, fiind considerat un exponent al clasei exploatatoare. "Autorităţile comuniste i-au retras pensia, i-au retras dreptul de a antrena şi chiar dreptul de a intra pe stadion", povesteşte Killeny Andras.

Anii "50 au fost deosebit de grei pentru marele atlet. Se pare că în această perioadă şi-a vândut şi medalia cucerită la Londra. Istvan Somodi a murit în anonimat, fără urmaşi, pe 8 iunie 1963. Atletul care a fost purtat în triumf de sute de oameni pe străzile Clujului a fost condus pe ultimul drum doar de o mână de apropiaţi.

Profil Istvan Somodi

Data naşterii: 22 august 1885
Data morţii: 8 iunie 1963

Performanţe:
Vicecampion olimpic în 1908
Campion al Ungariei în 1905, 1908, 1909 şi 1910
Câştigător, ca antrenor şi preşedinte al Clubului Atletic din Cluj, a zeci de medalii la campionatele naţionale de atletism ale României

Educaţie şi profesie
Dublu doctorat, în Drept şi în Ştiinţe Politice
Avocat în Baroul Cluj
Procuror în oraşul Cluj

"Un rezultat normal"

Medalia de argint cucerită de Istvan Somodi poate fi considerată pentru cei care cunosc istoria sportivă un rezultat normal, crede conf. dr. Flavia Rusu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. "Somodi a fost, fără îndoială, un mare talent al generaţiei sale. Un deschizător de drumuri în sportul de performanţă", susţine Flavia Rusu.

"Merită toată recunoştinţa noastră"

Decanul de vârstă al presei sportive clujene, Victor Morea, în vârstă de 82 de ani, a apucat să-l cunoască pe Istvan Somodi în perioada de după 1945.

"Este un personaj aproape necunoscut în lumea sportului clujean. Explicaţia ar fi că activitatea lui a trecut pe un plan secund după 1918, prim-planul vieţii sportive fiind luat de atleţii români", explică Victor Morea. El crede că sportivul ar merita să i se acorde o mai mare importanţă.

"Ar fi bine să aibă parte de o recunoaştere mai mare a activităţii sale, pentru performanţa pe care a avut-o în 1908", spune jurnalistul.

Istvan Somodi a fost, fără îndoială, un mare talent al generaţiei sale. Un deschizător de drumuri al activităţii sportive de performanţă, el merită întregul nostru respect"
Conf. dr. Flavia Rusu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite