O echipă înglodată în datorii se desființează, după ce a retrogradat din Superligă în sezonul trecut
0După un sezon nefast în prima ligă a fotbalului din România, care a dus la retrogradarea inevitabilă a formației în eșalonul secund, Gloria Buzău va fi desființată, conform anunțului făcut de către Consiliul Județean (CJ) Buzău.

Decizia a fost luată în urma degradării treptate a echipei, bazată pe evoluțiile salbe înregistrate de către unii dintre jucătorii străini, managementul inadecvat al formației, dar si pe baza problemelor financiare.
Conducerea CJ Buzău a anunțat desființarea clubului Gloria Buzău, în cadrul celei mai recente conferințe de presă.
Pe de altă parte, CJ Buzău va susține echipa de fotbal Metalul, care a promovat de-a lungul sezoanelor competiționale din Liga 4, până în Liga 2.
„FC Buzău, un club înființat în anul 2016 de către Primăria Municipiului Buzău, care a promovat în Liga 2, după ce a promovat un an, nu a avut drept de promovare în Liga 1. S-a decis apoi să fie o asociere între Primăria Buzău, CJ, reprezentanții clubului FC Buzău şi o societate privată pentru a avea o echipă care să promoveze în Liga 1, ceea ce s-a şi întâmplat.
Până am promovat în Liga 1, lucrurile au decurs bine pentru că am avut o promovare rapidă, după aceea managementul defectuos la club a condus astăzi ca FC Buzău, cu sintagma Gloria, să ajungă în pragul desfiinţării. După retrogradare, s-a înscris la Liga 2, CJ nu mai putea susţine FC Buzău pentru, că am mers pe Legea 69 a sportului de performanţă şi pentru neîndeplinirea obiectivului, nu mai puteam susţine.
„Dacă jucătorii străini erau serioși...”
Primăria Buzău, din lipsă de fonduri, a decis să nu mai susţină, iar mediul privat care nu a venit cu niciun aport în sezonul 2025/2026, am înţeles că vor să iasă din această asociere şi în acest sens FC Buzău se va desfiinţa.
Având foarte multe datorii, va ajunge cu siguranţă pe mâna unui executor judecătoresc şi apoi tot ce mai aveau ca patrimoniu să fie scos la licitaţie pentru achitarea datoriilor.
Dacă jucătorii străini erau serioşi, puteam să scăpăm de retrogradare şi nu ajungeam în situaţia asta. Din punctul meu de vedere, managementul clubului a fost defectuos, iar cei care s-au ocupat de destinul acestui club să vină să răspundă în faţa suporterilor buzoieni!”, a subliniat Adrian Petre, președintele interimar al CJ Buzău.