Noua conducere de la Rapid atacă Liga I după un meci istoric. Planurile giuleştenilor pentru sezonul următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Cristescu, unul dintre cei doi patroni noi ai Rapidului FOTO DigiSport
Nicolae Cristescu, unul dintre cei doi patroni noi ai Rapidului FOTO DigiSport

Victoria înregistrată sâmbătă de Rapid în faţa Concordiei Chiajna, graţie căreia echipa de sub Podul Grant va rămâne în Liga I campionatul 2013/2014, este trecută drept primul succes în palmaresul noii conduceri giuleştene, formată din Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir.

Nicolae Cristescu, unul dintre finanţatorii clubului giuleştean, a comentat pentru DigiSport atât partida istorică, în urma căreia Rapid a ieşit învingătoare, cât şi strategia pentru sezonul următor. 

...despre meciul de baraj: „Mulţumesc minunatei galerii, care ne-a purtat spre această victorie,. Eram convins că aşa va fi. Rapid va ajunge acolo unde îi este şi i-a fost întotdeauna locul. Poate nu acum, în turul care se apropie, deoarece am început foarte târziu pregătirile, dar vom realiza tot ce ne-am propus. Am trecut în aceste zile de la agonie la extaz, au fost zile când nu credeam că mai putem prelua echipa“.

...despre lot: „În proporţie de 99%, acesta este lotul pe care îl vom avea în ediţia viitoare de campionat. Mai avem însă negocieri, vor mai apărea surprize. Toată echipa a meritat această primă. Pancu iese mereu în evidenţă prin efortul lui, prin risipa de energie şi va fi omul în jurul căruia vom construi noua echipă a Rapidului“.

...despre plecarea lui Nicolae Grigore cu doar câteva ore înainte de meciul de baraj: „Am avut parte de o mare dezamăgire legată de Nicolae Grigore, am discutat cu el în urmă cu câteva zile, l-am şi lăudat în declaraţii. I-am dat dezlegare să plece, iar prima zi în care putea face asta era duminică, deci după meci, dar el a dispărut imediat, n-a vrut să mai joace deloc pentru Rapid, deşi aceasta este echipa care l-a consacrat şi prin intermediul căreia şi-a găsit un contract în străinătate. Asta este, păcatul lui, acum nu mai contează, rămâne însă dezamăgirea“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

TOATE reacţiile după un meci istoric. Rapid a învins Concordia şi rămâne în Liga I. Chiajna încă mai speră la TAS

Rapid - Concordia: 2-1. Giuleştenii câştigă meciul de baraj şi rămân în Liga I

LIGA I Când se va disputa derbiul Dinamo - Steaua şi programul complet din sezonul 2013/2014

Forţe proaspete se luptă ca Rapid să rămână în Liga I. Conducerea a reaprins spiritul vişiniu în rândul fotbaliştilor

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite