Nicolae Badea nu ştie dacă Munteanu rămâne la Dinamo: „Dorinel nu mi-a spus că vrea să plece în Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo FOTO fcdinamo.ro
Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo FOTO fcdinamo.ro

Preşedintele FC Dinamo, Nicolae Badea, a precizat că Dorinel Munteanu nu l-a înştiinţat despre o posibilă plecare a sa din „Ştefan cel Mare” în Rusia, de unde este ofertat de Mordavia Saransk.

Nicolae Badea a declarat pentru Mediafax că nu ştie nimic despre posibilitatea ca Dorinel Munteanu să lase Dinamo pentru a antrena în Rusia.

"Am vorbit cu Dorinel miercuri la telefon, dar despre sărbători. Nu mi-a spus niciodată că ar avea intenţia de a pleca în Rusia. Şi dacă are oferte nu am de unde să ştiu, cred că el ştie cel mai bine”, a spus Badea, care a dezminţit zvonurile potrivit cărora Cristi Borcea ar reveni în acţionariatul lui Dinamo.

„Cu Cristi Borcea am vorbit şi ieri şi alaltăieri, dar nu mi-a spus nimic despre o eventuală întoarcere a sa. Nicio clipă nu s-a pus problema. Dar din câte ştiu, a declarat-o chiar el”, a adăugat Nicolae Badea.

Situaţia de la Dinamo este în continuare critică. Acţionarul Dragoş Săvulescu a demisionat din funcţia de preşedinte delegat al lui Dinamo şi vrea cu orice preţ să renunţe la procentul de 30% din acţiunile pe care le deţine la club.

Cristi Borcea, potrivit zvonurilor, ar fi trebuit să vină în locul lui Săvulescu în acţionariat, dar fostul oficial dinamovist a negat orice implicare. "Eu evit şi să vorbesc despre «câini» pentru a nu fi interpretat în fel şi chip. Am alte probleme pe cap acum. Iubesc şi respect Dinamo, o să ajut cum pot eu, dar nu mă tentează să investesc din nou", a declarat şi Borcea.

În prezent, Dinamo are datorii de peste 10 milioane de euro, existând riscul ca echipa să intre în insolvenţă în cazul în care aceste datorii nu vor fi achitate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite