Ne mândrim cu acest Copil! Românul a pierdut la mare luptă finala de la Basel cu Roger Federer
0Românul Marius Copil, locul 93 ATP, a pierdut cu 7-6, 6-4 meciul cu Roger Federer, în finala turneului de la Basel.
Marius Copil a fost învins de Roger Federer în finala turneului de 500 de puncte Swiss Indoor, 7-6, 6-4 în favoarea jucătorului elveţian. Românul a avut un break în faţă în ambele seturi, dar a cedat în faţa Expresului din Basel.
Marius Copil a pus punct unei săptămâni de vis cu un meci de calitate în faţa elveţianului Roger Federer, cel mai mare jucător din istoria sportului-alb. Românul n-a părut apăsat de miza confruntării şi a reuşit câte un break în startul fiecărui set. Pe primul l-a cedat în cele din urmă la tie-break, din cauza unei singure mingi pierdut pe serviciul său, când a încercat o scurtă.
În al doilea set, Copil a avut 3-0 şi 4-1, însă, deranjat şi de o problemă musculară la piciorul stâng, a capotat în faţa mareului favorit al turneului şi al publicului.
Totuşi, românul a făcut faţă cu succes provocării unei finale cu Federer pe terenul lui. Pentru că elveţianul a câştigat pentru a noua oară turneul său „de casă” şi a ajuns la un total incredibil, de 99 de titluri ATP. Pe când Copil a fost abia la a doua finală a carierei şi prima de categorie Masters 500.
Copil va urca de mâine pe locul 60 ATP şi va fi mai bogat cu 210.000 de dolari.
VIDEO Rezumatul finalei de la Basel
Roger Federer - Marius Copil 7-6 (5), 6-4
Setul doi, 6-4 Federer
5-4 pentru Federer, care reuşeşte câteva mingi pe muchie şi va servi pentru câştigarea finalei.
4-3 Copil. Federer revine în set şi va servi pentru egalare.
4-1 Copil salvează două mingi de break şi rămâne în faţă!
3-0 în favoarea lui Copil, start lansat de set pentru român.
2-0 pentru Copil, care reuşeşte din nou un break în startul setului!
1-0 Marius Copil.
Setul unu, 7-6 pentru Federer
Tie-break: 7-5 pentru Federer. Diferenţa a făcut-o un singur punct câştigat de elveţian pe serviciul lui Copil, la 3-3, când românul a încercat o scurtă.
6-6 primul set se va decide la tie-break!
5-5 Setul merge în „prelungiri“.
5-4 în favoarea lui Federer, Marius va urma la serviciu.
4-4 Copil întrerupe seria bună a lui Federer, se impune pe serviciu la 15.
4-3 Federer revine cu trei jocuri la rând.
3-3 Elveţianul reuşeşte rebreakul şi egalează.
3-2 pentru Marius Copil, Federer câştigă un game pe serviciu.
3-1 Copil, serviciul funcţionează bine pentru arădean şi românul se desprinde.
2-1 Copil, jucătorul nostru reuşeşte breakul!
1-0 Federer, care începe cu un joc la 0.
Marius Copil este la capătul unei săptămâni extraordinare, cea mai bună a carierei. El a ajuns în finala Swiss Indoors, turneul de 500 de puncte de la Basel, după ce a trecut două tururi de calificări şi i-a eliminat pe Marin Cilici şi pe Alexander Zverev în drumul spre fnală. Copil (28 de ani) va juca în ultimul act împotriva marelui favorit al competiţiei şi al publicului, elveţianul Roger Federer (37 de ani).
"L-am văzut pe Copil în meciul cu Cilic, a jucat extraordinar. Am văzut puţin din meciul cu Zverev, iar a jucat extraordinar. Va juca la fel şi cu mine? Nu ştiu. Dar abia aştept. A făcut un meci mare cu Zverev şi a servit extraordinar când a fost nevoie", a declarat Federer.
"A fost o săptămână incredibilă pentru mine. Înainte să vin aici, mă luptam şi mă chinuiam să am puncte ca să termin anul în Top 100, asta era în mintea mea. Încercam să câştig una, două partide ca să rămân acolo. Dar ajungând în finală, este o realizare incredibilă pentru mine. Am câştigat în faţa lui Zverev şi încă nu-mi vine să cred", a declarat românul.
Copil este la abia a doua finală a carierei, după cea pierdută la Sofia în februarie. În schimb, Federer, aflat acum pe locul 3 ATP, are 98 de titluri ATP în palmares, dintre care 8 la Basel, turneul său de casă.
Dacă pierde în finală, arădeanul va urca de mâine pe locul 60 ATP, cea mai bună clasare a carierei, şi va încasa un premiu de 210.000 de euro. Dacă va câştiga, Copil va ajunge pe poziţia a 43-a şi va lua un premiu de 427.000 de euro.
Marius Copil la Basel
Calificări:
Marius Copil - Mischa Zverev (72 ATP) 7-5, 7-5
Marius Copil - Dusan Lajovici (49 ATP) 6-3, 6-4
Turul unu
Marius Copil - Ryan Harrison (59 ATP) 6-2, 7-6
Turul doi
Marius Copil - Marin Cilici (6 ATP) 7-5, 7-6
Sferturi
Marius Copil - Taylor Fritz (57 ATP) 7-6, 7-5
Semifinale
Marius Copil - Alexander Zverev (5 ATP) 6-3, 6-7, 6-4.