N'Doye se pregăteşte de fiesta
Mijlocaşul senegalez Ousmane N'Doye a anunţat că va petrece în stilu-i caracteristic după victoria lui Dinamo în derby-ul cu Steaua.
Fotbalistul l-a ironizat şi pe patronul stelist Gigi Becali, cel care anunţa înainte de meci o victorie la scor a echipei sale.
"Nu pot să mă aduc acasă, trebuie să mă duc să fac fiesta! E o victorie foarte mare! Unii au vorbit înainte de meci şi au zis că ne bat cu 3-0, mie nu îmi place decât să vorbesc după!", a spus N'Doye.























































