Naționala feminină de handbal a pierdut și cu Norvegia la Cupa Mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Puşcaşu e una dintre cele mai bătăioase handbaliste din naţională
Iulia Puşcaşu e una dintre cele mai bătăioase handbaliste din naţională

Echipa feminină de handbal a României a pierdut şi cea de-a treia partidă disputată la Cupa Mondială de la Aarhus (Danemarca): 21-33 (9-15) cu Norvegia. Tricolorele au părăsit competiţia pe care au câştigat-o în ultimii doi ani fără nicio victorie.

Elevele lui Radu Voina au făcut o primă repriză slabă, marcând doar trei goluri în primele 21 de minute de joc (3-10), din care unul de la 7 metri. Ele şi-au revenit în a doua parte, 7-11 (min. 25), însă nu au putut remonta complet handicapul, fiind conduse (9-15) după primele 30 de minute.

La reluare, România s-a apropiat la 11-15 (min. 32), dar apoi a "revenit" la jocul oscilant, 22-14 (min. 43). Nordicele au continuat jocul în viteză, cu procentaje mari la finalizare (26-16, min. 50), în timp ce naționala noastră a fost trasă înapoi de propriile ratări. Norvegia a încheiat învingătoare, dar şi calificată în semifinale, alături de Franţa.

Golurile României au fost înscrise de Curea-Pușcașu 8, Ardean-Elisei 4, Amariei 3, Busuioceanu 2, Nechita 1, Stanca-Gâlcă 1, Farcău 1, Chirilă 1, în timp ce Norvegia le-a avut în prim-plan pe Sulland 8 goluri, Johansen 5, Alstad 4, Loke 4.

În primele două partide, tricolorele au cedat în faţa Franţei (25-30) şi a Germaniei (29-31), ratând astfel calificarea în semifinale, după ce s-a clasat pe ultimul loc în grupa A, cu 0 puncte.

Ieri, la Cupa Mondială s-au disputat ultimele partide din grupe: Franţa-Germania 20-26 (grupa A), Spania-Rusia 18-27. Ultima partidă a zilei este cea dintre Danemarca şi Suedia, rezultatul urmând a decide a doua echipă calificată în semifinale, după Rusia.

Semifinalele vor avea loc sâmbătă, între primele două clasate din fiecare grupă (la orele 15.15 şi 17.15), iar a doua zi se vor disputa finala pentru medaliile de bronz (ora 16.30) şi cele de aur şi argint (18.30).

Câştigătoarea competiţiei va fi recompensată cu 25.000 de euro, finalista cu 15.000 de euro, iar ocupanta locului trei, cu 5.000 de euro.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite