Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934

România a fost una dintre puținele naționale de fotbal din lume care au participat la primele trei Mondiale, consecutiv. Inclusiv la turneul final din Italia 1934, zis și și „campionatul lui Mussolini”. Participarea „tricolorilor” a fost marcată de dramatism dar și de ghinion. 

România-Cehoslovacia în 1934

Al doilea Campionat Mondial din istorie s-a desfășurat sub semnul propagandei și al ideologiilor interbelice. Stabilit încă din 1928 de Jules Rimet și reprezentanții FIFA, turneul se organiza o dată la patru ani, iar ediția din 1934 a înregistrat mai multe premiere. A fost primul Mondial la care toate echipele au trebuit să se califice pentru a participa, deschizând astfel sistemul rundelor de calificare pentru turneul final – un sistem care a supraviețuit până azi.

Alegerea țării-gazdă n-a fost simplă. Efectele marii crize economice se făceau resimțite, contradicțiile dintre state afectau deja lumea sportivă, iar Comitetul FIFA s-a întrunit de nu mai puțin de opt ori înainte de a decide. În cele din urmă au rămas două candidate: Italia și Suedia. Italia era condusă de dictatorul fascist Benito Mussolini, care dorea să sporească prestigiul țării și să folosească evenimentul în scopuri propagandistice. A plusat decisiv: a anunțat un buget de trei milioane de lire pentru turneu. Oferta a fost de nerefuzat, iar Italia a devenit gazda celei de-a doua ediții a Campionatului Mondial.

Nu mai puțin de 36 de țări s-au înscris, ceea ce a impus organizarea preliminariilor. Turneul final urma să reunească 16 echipe. Ca și la prima ediție, marile absențe au umbrit competiția. Uruguayenii, campionii en titre, au refuzat să participe în semn de protest față de boicotul european de la ediția lor din 1930, făcând din Italia 1934 prima și ultima ediție la care campioana en titre a lipsit. Englezii au spus din nou pas, catalogând Mondialul drept „o glumă“.

Turneul s-a desfășurat între 27 mai și 10 iunie 1934, exclusiv în sistem eliminatoriu, începând direct din optimi. Nu au existat grupe preliminare. Dacă un meci se termina la egalitate după 90 de minute, se disputau prelungiri de 30 de minute; în caz de egalitate și după prelungiri, meciul se rejuca a doua zi – nu existau lovituri de departajare. Opt capete de serie (Austria, Argentina, Brazilia, Cehoslovacia, Germania, Italia, Olanda și Ungaria) nu se puteau întâlni între ele din prima rundă. Se practica același sistem ultraofensiv 1-2-3-5 ca la Mondialul din Uruguay. O noutate a ediției: pentru prima dată au sosit grupuri mari de suporteri din toată Europa – din Austria, Olanda, Cehoslovacia, Elveția – umplând stadioanele.

Mussolini a exploatat Mondialul la maximum. S-a asigurat că Italia nu ratează șansa de glorie prin metode transparente: a naturalizat trei jucători argentinieni pentru a-și consolida lotul și a intervenit direct în desemnarea arbitrilor. Înaintea semifinalei cu Austria, l-a invitat la cină pe arbitrul Eklind. Același arbitru a oficiat și finala, în timp ce Mussolini îl privea din lojă. Înaintea meciurilor, dictatorul ieșea pe gazon și saluta mulțimea cu salutul fascist. Prestația Italiei nu trebuie minimizată; lotul includea jucători de valoare autentică, în frunte cu Giuseppe Meazza.

Calificare cu emoții

România s-a înscris la al doilea Mondial, încurajată de experiența din Uruguay. Fotbalul românesc evoluase: apăruse campionatul național divizionar, lotul se extinsese la 22 de jucători, față de ediția anterioară. Antrenorul era același ca în 1930, Constantin Rădulescu. A fost prima calificare a României obținută prin runde preliminare, dintr-o grupă cu Elveția și Iugoslavia, în care se calificau primele două clasate.

Lotul convocat cuprindea portarii Adalbert Püllöck (Crișana Oradea), William Zombory (Ripensia Timișoara) și Carol Weichelt (CAO Oradea); fundașii Gheorghe Albu (Venus București), Rudolf Bürger (Ripensia Timișoara) și Lazăr Sfera (Venus București); mijlocașii Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormány, Iosif Moravetz, Emerich Vogl, Alexandru Cuedan și Gusztáv Juhász; și atacanții Iuliu Baratky, Zoltán Beke, Silviu Bindea, Iuliu Bodola, Gheorghe Ciolac, Ștefan Dobay, István Klimek, Nicolae Kovács, Alexandru Schwartz și Grațian Sepi. Majoritatea jucătorilor proveneau din Ardeal, acolo unde se aflau cele mai bune echipe ale momentului.

Românii au luptat la Mondialul din 1934

Primul meci din grupă s-a disputat la Berna și s-a terminat 2-2. La patru zile după meci, românii au primit o veste șocantă: pierduseră la masa verde, cu 2-0, pentru că îl folosiseră pe Ștefan Dobay, care jucase anterior pentru Ungaria și nu împlinise termenul legal pentru a reprezenta o altă națională.

România trebuia, prin urmare, să bată Iugoslavia pentru a se califica. Meciul decisiv s-a jucat pe stadionul ONEF din București, cunoscut ulterior drept Stadionul Republicii, demolat în 1980 pentru a face loc Casei Poporului. Peste 20.000 de spectatori s-au adunat în tribune, cifră impresionantă pentru epocă. Schwartz a deschis scorul în minutul 38. În repriza a doua, sârbii au egalat prin Kragici, în minutul 71. Trei minute mai târziu, Dobay – același jucător care costase punctele la Berna – a trimis mingea în plasa adversă și a dus România la Mondial. Tricolorii se calificau de pe locul al doilea în grupă.

Ghinion la Trieste

Pentru Campionatul Mondial din Italia, Federația Română de Fotbal a angajat un antrenor austriac de reputație europeană: Josef Uridil, fost fotbalist de marcă la Rapid Viena. Austriecii erau, la acea vreme, o forță a fotbalului continental. Ca și în 1930, România a căzut din prima, în optimi, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe ale turneului. De data aceasta, adversara a fost Cehoslovacia, echipa care avea să ajungă până în finală.

Meciul România - Cehoslovacia s-a disputat pe 27 mai 1934, la Trieste. Deși cehoslovacii erau favoriți, naționala României a intrat excelent în joc. Dobay, poreclit „Calul“ pentru sprintul său exploziv, a deschis scorul în minutul 11. Românii au ratat și numeroase alte ocazii de a mări avantajul. Cehoslovacii au fost mai pragmatici: Antonín Puč a egalat în minutul 50, iar Oldřich Nejedlý a înscris golul victoriei în minutul 67. Scor final: 2-1. România pleca acasă după un singur meci, cu același bilanț ca la Uruguay: eliminare în prima rundă, cu capul sus.

Cehoslovacia a mers mai departe, până în finală, unde a întâlnit Italia pe Stadio Nazionale din Roma, pe 10 iunie 1934. Italienii au câștigat cu 2-1, în fața unui Mussolini care privea din tribună primul său trofeu mondial.