Cine a câștigat Marele Premiu la Festivalul Boovie, care a adus 1.500 de participanți în Capitală | adevarul.ro

Foto Cine a câștigat Marele Premiu la Festivalul Boovie, care a adus 1.500 de participanți în Capitală

Publicat:
0
1 live

În perioada 23-26 iulie, Bucureștiul a găzduit cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Book-Trailere Boovie, la care au participat aproximativ 1.500 de elevi și profesori din România și Republica Moldova.

„Timp de patru zile, Capitala a devenit locul în care literatura, cinematografia și educația s-au întâlnit, cu peste 40 de evenimente desfășurate în unele dintre cele mai importante spații culturale și educaționale ale orașului”, transmit organizatorii festivalului.

Ediția de anul acesta a fost organizată de Asociația Grow Up Project Focșani și Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, co-organizatori fiind Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB și al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, instituții care au facilitat desfășurarea evenimentelor.

La Festivitatea de Deschidere au luat cuvântul: 

  • Horia Necula, prorector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București;
  • conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”;
  • Claudia Victoria Nicolae, director general al AGERPRES;
  • Cristian Schwartz, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (Radio România);
  • Monica Mihai, jurnalist Euronews România;
  • Raluca Ciobanu, reprezentant Aqua Carpatica;
  • Marcel Bartic, profesor;
  • Dan Byron, fondator al Bibliotecii Byron.

Festivalul a continuat cu Seara Talentelor, în care 15 elevi din echipele Boovie și-au demonstrat aptitudinile artistice, iar câștigătorul a susținut ulterior un recital de saxofon în cadrul Galei din Piața George Enescu. Pe parcursul celor patru zile, participanții au luat parte la peste 40 de evenimente, inclusiv ateliere, conferințe, întâlniri și proiecții de film.

Membrii Juriului de Gală, Marius Manole și Medeea Marinescu, au discutat cu elevii despre autocunoaștere, alegeri, curaj și drumul pe care fiecare dintre noi îl parcurge pentru a-și găsi propriul loc.

De asemenea, pasionații de literatură i-au întâlnit pe Radu Paraschivescu, Lavinia Braniște, Adina Rosetti, Doru Căstăian, Iulia Iordan și Carmen Tiderle, în cadrul unor ateliere și discuții interactive organizate la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București și la Biblioteca Națională a României.

Zona de cinematografie i-a adus în fața participanților pe George Dăscălescu, Bogdan Iancu, Marius Papară, Mara Chon, Ionuț Mareș, Sara Pongrac, Ania Ionescu și Noris Zaharia. Casa de producție „deFilm” s-a alăturat festivalului Boovie, prin proiecția filmului pentru copii și familie „Atlasul Universului”, în regia lui Paul Negoescu (2026).

Teatrul a fost explorat alături de actorii Andrei Mărgineanu și Ioana Lazăr.

Atelierele de jurnalism au fost susținute de Ora de Film, reprezentată de Ciprian Turlea și Cristi Jumară, alături de Ionuț Mareș, Adina Dragomir și Denisa Cotor. Componenta de dezvoltare personală i-a reunit pe Ovidiu Bădescu, Dan Burlacu și Roxana Badiu, iar educația media a fost abordată de Cristina Mocanu, Anamaria Ghiban, Dana Anghelescu și Bogdan Tofăleanu.

Cine a câștigat Marele Premiu Boovie

Cu sprijinul ARCUB, artista Alexandra Căpitănescu a susținut un concert dedicat participanților și publicului. Punctul culminant al festivalului a fost Gala Boovie, desfășurată în Piața George Enescu, unde au fost premiate cele mai apreciate book-trailere.

Ce se pierde când cărțile nu mai sunt scrise doar de oameni. Mihai Mitrică: „La baza AI stă un furt intelectual“

Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din Marius Manole, Medeea Marinescu, Elvira Deatcu, Ada Galeș și Ciprian Nicula, fiind acordate 17 premii pentru excelență și creativitate.

La eveniment a participat și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, care, alături de Marius Manole, a înmânat Marele Premiu Boovie și a vorbit despre importanța creativității în dezvoltarea comunităților.

Marele Premiu Boovie, în valoare de 5000 de lei, a revenit echipei „Satomi Noriaky”, de la Colegiul Național „Traian” din Drobeta Turnu-Seeverin, pentru adaptarea cinematografică a romanului „Violonista”, semnat de autoarea britanică Harriet Constable.

„Boovie înseamnă, înainte de toate, o comunitate. În spatele fiecărei ediții se află oameni și companii care aleg să investească în educație altfel și în potențialul tinerilor. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi cu sufletul și cu know-how și care contribuie, an de an, la dezvoltarea acestui proiect.

Un astfel partener de încredere al festivalului este întotdeauna AG Media, echipa care dezvoltă aplicația Boovie și care ne ajută să oferim o experiență digitală adaptată nevoilor unei comunități aflate în continuă creștere”, au mai transmis organizatorii.

Ediția din 2026 a Festivalului Boovie a fost organizată, pentru prima dată, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, care a găzduit o parte dintre evenimente. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a asigurat cazarea participanților și a organizat tururi ale campusului.

Festivalul s-a desfășurat cu sprijinul mai multor sponsori și parteneri, printre care Asociația Dedeman, Banca Transilvania, Bosch România, Profi, Rikora și Aqua Carpatica.

Evenimentele au avut loc în instituții culturale importante din București, precum Biblioteca Națională a României, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, ARCUB, Teatrul Odeon, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Muzeul Național al Literaturii Române, unde au fost organizate ateliere, conferințe, proiecții de film și activități de educație media și dezvoltare personală.

Una dintre noutățile ediției din acest an a fost parteneriatul cu EduCaB, care a lansat o campanie de donare de carte în cadrul festivalului. Sute de volume în limba română și engleză, donate de participanți, vor ajunge în comunități din România și din străinătate, prin proiectele organizației. Inițiativa a fost susținută de Grupul Editorial Corint și Editura Trei.

„Povestea Boovie a ajuns mai departe și datorită partenerilor media, cărora le mulțumim pentru încredere și pentru că au fost alături de noi pe parcursul întregii ediții: AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Euronews România, Edupedu, Adevărul, precum și publicațiilor locale care au contribuit la promovarea festivalului și a comunității sale”, adaugă aceștia.

Cele mai vândute cărți în România din 2011 încoace. Cum s-au schimbat preferințele de lectură ale românilor

Ce este Boovie

Festivalul Boovie a fost fondat în urmă cu un deceniu de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion.

Acesta a luat naștere din dorința de a încuraja elevii să-și descopere potențialul și să depășească limitele impuse de educația convențională. Lansat la Focșani, evenimentul s-a extins în mod organic, ajungând în acest an la Cluj-Napoca, pe fondul popularității crescânde și al participării tot mai numeroase.

„Încă de la început, Boovie s-a remarcat ca un festival «altfel», în cadrul căruia volumele literare sunt reinterpretate artistic și transformate în book-trailere realizate de echipe de elevi din gimnaziu și liceu, sub îndrumarea unui profesor coordonator.

Întregul proces, de la selecția titlului până la forma finală, implică o serie de etape creative: scenografie, recuzită, montaj, editare și compoziție muzicală. Fiecare trailer devine astfel o expresie autentică a lecturii și reflecției, surprinzând esența și emoția poveștii prin viziunea tinerilor autori.”

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite