Analiză De ce nu se îmbogățesc fermierii nici în anii cu recolte bune. Cine câștigă, de fapt, din agricultură

Anul agricol are semnele unuia bun, însă din ce în ce mai prezentă este, în ultimii ani, discuția despre cine câștigă cu adevărat. Disputa aprigă începe să se poarte între proprietarii de terenuri și fermierii care le exploatează.

Producțiile de grâu au fost bune, prețul în continuare nu este satisfăcător FOTO: Shutterstock

Producțiile la orz și grâu sunt mulțumitoare, se speră și la o recoltă satisfăcătoare la porumb, prețul cerealelor este în creștere, iar vestea ar trebui să fie una bună. Doar că fermierii nu vând direct, ci prin intermediul traderilor, costul transportului este considerabil, iar câștigul se lasă așteptat.

În ultimii ani presiunea începe să fie din ce în ce mai mare și din partea proprietarilor de terenuri, care în anii cu producții slabe sunt mai puțin nemulțumiți, în schimb când „Dumnezeu a dat” pun în discuție arenda stabilită.

„În general, cât dă unul dau și ceilalți”

Arenda reprezintă prețul pe care fermierul îl plătește proprietarului pentru dreptul de a exploata terenul agricol. În România, aceasta poate fi achitată în bani, în produse agricole (cel mai frecvent grâu sau porumb) ori printr-o combinație între cele două. Deși în spațiul public se vorbește adesea despre „arenda medie”, în practică aceasta diferă considerabil în funcție de regiune, fertilitatea solului, gradul de comasare a terenurilor, existența sistemelor de irigații și concurența dintre fermieri pentru atragerea terenurilor în exploatare.

În județele din vestul țării și în marile bazine agricole din Câmpia Română, unde productivitatea este ridicată și competiția pentru teren este intensă, arendele sunt, în general, mai mari decât în zonele de deal sau în regiunile cu exploatații fragmentate.

În județul Olt, spune directorul Direcției Județene de Agricultură, Ion Drăgoi, nivelul arendei se situează între 800 – 1.000 – 1.200 kg/ha, depinzând de fertilitatea terenului, dar și de înțelegerile dintre proprietarul terenului și arendaș. „În general, în comună, și chiar și în comunele învecinate, cât dă unul dau și ceilalți, între 800 și 1.000 kg/ha. (...) Fiecare dă în funcție de producție, nu e ceva standard. Se ajunge și la 1.200 kg/hectar dacă proprietarul își plătește singur impozitul la primărie”, spune Ion Drăgoi.

În țară sunt însă și zone cu producții superioare și unde nivelul arendei, potrivit datelor consemnate în presa de specialitate, arenda ajunge și la 1.500 kg/ha și chiar depășește, izolat, acest nivel.

Cât despre arenda în bani (dacă proprietarii de teren nu vor să primească produse), este negociată de părți și, în practică, se raportează frecvent la prețul cerealelor. Prețul grâului n-a fost grozav, de-abia ce a început să mai crească. Prețurile bune sunt însă cele din portul Constanța, or până acolo e cale lungă. Fermierii vând traderilor, iar din prețul de la Constanța se scad alte cheltuieli, transportul fiind cel mai costisitor, aproximativ 100 lei/tonă.

După vârful atins în 2022, când în piața internă grâul s-a tranzacționat și la aproximativ 1,7 lei/kg, prețurile au început să scadă în 2023, iar tendința a continuat și în 2024 și 2025. De atunci fermierii au tot așteptat să crească.

La începutul campaniei de recoltare 2026 fermierii primeau, la poarta fermei, oferte de 0,7-0,8 lei/kg. Obligați să vândă imediat, pentru că nu au capacități de depozitare, sau pentru că grâul nu avea parametrii necesari panificației, mulți au făcut-o chiar și la acel preț, cumpărătorii motivând că au la rândul lor cheltuieli cu transportul până la siloz sau la Constanța, cu condiționarea – uscare, curățare etc.. Și astfel, într-un an cu producții așa cum n-au mai fost de multă vreme, fermierii vor constata că profitul nu a fost pe măsura producțiilor obținute, iar proprietarii că valoarea arendei nu a urmat întotdeauna aceeași evoluție.

Controversa ultimilor ani

În ultimii ani, fermierii care înregistrează costuri tot mai mari au mai semnalat un fenomen pe care l-ar vrea eliminat: sunt foarte mulți proprietari de teren care nu înregistrează niciun cost și care în final încasează subvenția acordată prin APIA, fiind adesea în câștig comparativ cu proprietarii care încheie contracte de arendă. Teoretic, arenda ar trebui să ajungă la o valoare peste cea a subvenției, or la un preț mic de piață aproape că nu se mai întâmplă acest lucru. Mai mult, sunt proprietari care nu acceptă să cedeze fermierilor terenul pentru a fi exploatat altfel decât fără contract (pentru a putea încasa proprietarii subvenția), în plus solicitând și o parte din producție.

În condițiile în care impozitele au crescut, valoarea terenurilor a crescut, presiunea pentru creșterea arendei este mare, astfel de situații înseamnă complicații suplimentare pentru cei care susțin toate costurile.

Situațiile de acest fel sunt, pe de altă parte, încurajate și întreținute de fermieri care exploatează suprafețe medii, 100-200 de hectare, și care la rândul lor nu înregistrează și nu fiscalizează tot.

„E o concurență neloială. De 20 de ani vorbim de chestiunea asta. (...) Există o normă care spune că frauda la fondurile europene nu are prescripție. În acest context, să vedem oamenii aceștia care au luat subvenții pe terenul pe care nu l-au lucrat ce vor face. Iau subvenție oameni care nu au dreptul, în detrimentul celui care lucrează. Ei fac un fals, iar în România falsul în acte publice se pedepsește”, semnalează fermierul Petre Petrescu.

Fermierul explică și care sunt motivele pentru care proprietarii de teren preferă astfel de înțelegeri, iar fermierii care exploatează terenul nu le denunță. Unul dintre motive ar fi faptul că sumele sunt încasate direct, proprietarul nu mai este nevoit să aștepte ca fermierul să vândă producția, să stabilească prețul etc.. Unii fermieri calculează contravaloarea arendei folosind prețul stabilit anual prin hotărâre a Consiliului Județean pentru evaluarea fiscală a produselor agricole, nu prețul de piață, iar prețurile stabilite de CJ pot fi uneori mai mici decât cele de piață.

Un alt motiv ar fi acela că, arendând terenul, proprietarul se înregistrează cu venituri. Sunt proprietari care beneficiază de diverse prestații sociale și și-ar putea pune în pericol aceste încasări declarând că au și alte surse de venit.

Nu în ultimul rând, aceste practici sunt uneori încurajate chiar de cei care exploatează terenul și care, la rândul lor, nu au interesul să declare întreaga suprafață, păstrându-și statutul de mic fermier sau declarând doar o parte din terenul preluat.

„Nivelul arendei, din ce știu eu, este peste tot îndestulător. Nu am mai auzit ca oamenii să se plângă de nivelul arendei, pentru că este o concurență între fermieri. (...) Eu plătesc arendă 1.000 kg/ha. Sunt zone cu terenuri mult mai fertile care poate oferă și mai mult și sunt și fermieri care plătesc mai puțin. Sunt oameni care nu au ce să facă cu produsele. Iau și produse și bani sau vând o parte din produse. Căutăm forme de a mulțumi pe toată lumea. Cel puțin aici eu n-am auzit un om care să fie nemulțumit de nivelul arendei. Toate impozitele, tot-tot-tot, le plătesc eu, am hotărât acest lucru la nivel de firmă, iar proprietarului îi dăm mia de kilograme”, a mai spus fermierul.