Mutu face infiltraţii ca să prindă echipa cu Inter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conştient că acest final de sezon îi poate decide viitorul, Adrian Mutu trage tare pentru a-i impresiona pe oficialii Fiorentinei.

Adrian Mutu vrea cu orice preţ să revină duminică, în jocul împotriva campioanei Inter, mizând pe o recuperare de pe urma problemelor musculare ce l-au împiedicat să evolueze acum două zile, cu Udinese, informează gsp.ro.

Mutu a fost supus aseară unui control medical, aflând că are în continuare o oboseală musculară, dar nu şi probleme la genunchi. "Fiorentina a decis să-i facă infiltraţii atacantului român pentru a-l avea în dificila deplasare de la Milano, foarte importantă în lupta pentru locul 7, care ar putea fi ultimul de Europa League, în funcţie de cine ca câştiga Cupa", scriu cei de la violanews.it.

Astfel, sunt mari şanse ca "Briliantul" să fie titular pe "Meazza", unde ar putea reintra după o foarte lungă absenţă şi Stevan Jovetici, dar şi Chivu, trecut pe banca de rezerve de Leonardo în ultimele meciuri, completează gsp.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite