Mulțescu, zis „SMURD“ și „Turcul“: explicația poreclelor sale are și o poveste tristă
0Curg știrile despre marele Gheorghe Mulțescu. Ceea ce confirmă, din păcate, că ne aducem aminte de niște coloși ai sportului românesc doar după ce nu mai sunt printre noi. În ultimii ani, mai precis din 2021, de când a renunțat la antrenorat, de Gigi Mulțescu s-a auzit puțin spre deloc. Cu precizarea că la această situație a contribuit și starea sa fizică tot mai precară.
Dacă în CV-ul fostului fotbalist Gigi Mulțescu apar doar șapte formații – Jiul Petroșani, Dinamo, CSM Suceava, Autobuzul București, UTA, Rapid și Poiana Brașov – în schimb, palmaresul său, ca antrenor principal, conține mult prea multe cluburi, ca să trecem lista integrală aici. De menționat că Mulțescu și-a început cariera pe banca tehnică, ca principal, în sezonul 1990-1991. Iar asta la echipa sa de suflet, Dinamo.
După acest moment, Mulțescu a făcut pasul spre străinătate, în 1993, când a preluat Samsunspor (Turcia). A fost începutul unei aventuri lungi în „Țara Semilunei“. Dovadă că, ulterior, tehnicianul român a mai pregătit cinci grupări din Turcia. Mai mult decât atât, în 2011, a primit cetățenia turcă, potrivit prosport.ro. De aici și prima sa poreclă, „Turcul“. La vremea respectivă, el a mărturisit pentru sursa citată că e foarte dezamăgit de ce se întâmplă în campionatul nostru intern.
„Fotbalul românesc m-a dezamăgit. M-au dezamăgit, în mare parte, conducătorii, un conducător de la Jiul, unul de la Dinamo și unul de la Petrolul Ploiești. Cred că, în momentul de față, nu-mi mai găsesc locul în fotbalul românesc. N-am găsit conducătorul care să mă sprijine și care să fie serios. Din păcate, noi involuăm, în loc să evoluăm“, spunea Mulțescu, în 2011.
Chiar și așa, peste ani, Gigi Mulțescu a tot avut contracte în România. De cele mai multe ori însă, la formații aflate în criză. De aici, a venit și a doua sa poreclă, „SMURD“, aluzie la faptul că era chemat doar la echipe ajunse în situații critice.
Dinamo a fost ultima grupare din CV-ul antrenorului Gigi Mulțescu, pe care a pregătit-o până în martie 2021.