Moment unic tată-fiu. Lebron și Bronny James au intrat în istoria baschetului, împărțind terenul pentru prima dată: „Cel mai nebunesc lucru care s-a întâmplat!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Legendarul LeBron James și fiul său Bronny James, în vârstă de 41, respectiv 21 de ani, au înregistrat un moment istoric în baschetul american. Cei doi au împărțit terenul,  într-un meci oficial din play-off-ul NBA.

Legendarul LeBron James și fiul său Bronny James Foto/Getty
Legendarul LeBron James și fiul său Bronny James Foto/Getty

Momentul special tată-fiu s-a produs în Meciul 1, la Los Angeles, în timpul desfășurării duelului dintre Lakers și Houston Rockets, scor final 107-98.

Bronny James a fost introdus în teren la începutul celui de-al doilea sfert al partidei, legendarul LeBron aflându-se deja în joc, având un rol extrem de important în victoria echipei gazdă.

„Cel mai nebunesc lucru care mi s-a întâmplat vreodată în cariera mea!”

Bronny a evoluat timp de patru minute, în timp ce tatăl său a asigurat victoria echipei sâmbătă seară, trecându-și în cont nu mai puțin de 19 puncte, 8 recuperări și 13 pase decisive.

Eram pe teren cu fiul meu într-un meci de play-off. Probabil că este cel mai nebunesc lucru care mi s-a întâmplat vreodată în cariera mea. A fost pur și simplu tare să fiu acolo cu el, fratele și sora lui, mama lui în clădire și bunica lui... este o nebunie. Mama mea își poate urmări fiul și nepotul în timpul play-off-urilor. Este o nebunie!”, a admis LeBron James, la finalul partidei cu Houston Rockets.

A doua partidă dintre Lakers și Houston Rockets se va disputa miercuri dimineața, la ora 05:30 (ora României), tot în Los Angeles.

Eroul serii: prestație perfectă a lui Luke Kennard în absența vedetelor

Meciul a fost afectat de mai multe absențe importante din ambele echipe. Luka Doncic și Austin Reaves nu au putut juca încă de la începutul lunii aprilie, iar Kevin Durant a fost scos din lot chiar înainte de partidă din cauza unei accidentări la genunchi.

În acest context, cel mai bun jucător al serii a fost Luke Kennard, care a făcut un meci excelent. El a reușit 27 de puncte, cel mai mare total al său din playoff, și a avut o evoluție perfectă de la trei puncte, cu 5 aruncări transformate din 5 încercări.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite