Greșelile absolut aberante care au schimbat cursul istoriei. Deciziile de neînțeles ale unora dintre cei mai mari lideri

De-a lungul istoriei oamenii au făcut numeroase greșeli. Erorile se află de altfel în natura umană, sunt firești. Au existat însă și câteva gafe catastrofale care au schimbat efectiv istoria umanității sau au distrus viața a milioane de oameni. Culmea, unele au fost făcute de oameni geniali. 

Retragerea lui Napoleon din Moscova

De-a lungul istoriei, mulți lideri puternici au făcut greșeli absolut aberante, care sfidează orice logică. Iar aceste erori au dus la o avalanșă de evenimente cu un impact deosebit asupra cursului istoriei. Unele dintre aceste erori și efectele lor dezastruoase au modelat efectiv destinul popoarelor și chiar al continentelor. Culmea, o parte dintre aceste greșeli au fost făcute de oameni extrem de inteligenți, strategi geniali.

Gafele copilărești ale șahului și asmuțirea „fiarei” asupra Eurasiei

Una dintre cele mai stupide și, totodată, costisitoare gafe ale istoriei a fost făcută de liderul unuia dintre cele mai strălucitoare imperii asiatice. Este vorba despre Ala ad-Din Muhammad II, șahul Imperiului Khwarezmian. Acesta a fost unul dintre cele mai puternice state din Asia Centrală la începutul secolului al XIII-lea.

Apogeul acestui imperiu a fost între anii 1077 și 1231, controlând teritorii uriașe care astăzi aparțin, în principal, Uzbekistanului, Turkmenistanului, Iranului, Afghanistanului și unor părți din Kazakhstan. Numele acestui imperiu vine de la regiunea Khwarezm (sau Horezm), aflată în jurul fluviului Amu Darya, lângă Marea Aral. Conducătorii erau numiți „șahi ai Khwarezmului” (Khwarazmshah). Inițial, au fost vasali ai Imperiului Selgiucid, dar, cu timpul, au devenit independenți și au construit un imperiu propriu.

Ala ad-Din Muhammad II a fost cel mai important lider al Imperiului Khwarezmian. Sub conducerea sa, imperiul s-a extins enorm către Persia Orientală, Transoxiana și Afghanistan, incluzând toate marile centre comerciale de pe Drumul Mătăsii. De altfel, Imperiul Khwarezmian controla mare parte a comerțului asiatic. Capitala sa se afla la Gurganj și adunase bogății impresionante datorită comerțului dintre China, Orientul Mijlociu și Europa. Imperiul Khwarezmian era un centru al culturii islamice sunnite, dar unde s-au păstrat numeroase elemente ale civilizației persane.

Elita conducătoare era de origine turcică, dar populația era diversă, multietnică. Limba administrației și culturii era, în mare parte, persana. Pe întinsul imperiului se aflau orașe foarte dezvoltate, cu mari târguri, palate, biblioteci, dar și centre educaționale unde se găseau marii învățați ai lumii islamice în domenii precum matematica, literatura, astronomia sau arhitectura. Ei bine, stăpânul acestui imperiu puternic și înfloritor face o greșeală absolut aberantă, care va declanșa haosul pe două continente și va lăsa în urmă o dâră de cadavre.

În 1218, Genghis Han, liderul mongol, care la acea dată nu avea încă faima ce avea să-l consacre în istorie, a trimis negustori și diplomați către marile târguri din Khwarezm. Guvernatorul orașului Otrar i-a acuzat de spionaj și i-a executat pe negustorii și diplomații mongoli. Genghis Han a cerut pedepsirea vinovaților, dar șahul Muhammad II a refuzat și chiar a umilit emisarii mongoli. În acel moment, Genghis Han era ocupat cu luptele din China și nici nu avea de gând să se îndrepte către vest. Cu toate acestea, nu a putut suporta umilința. A oprit luptele din China și s-a pregătit pentru o răzbunare pe măsură împotriva infatuatului șah. În 1219, o uriașă armată mongolă a invadat Imperiul Khwarezmian. Armata mongolă a cucerit rapid marile orașe Samarkand, Bukhara și Gurganj. Multe orașe au fost devastate aproape complet.

Sursele medievale descriu masacre, distrugeri masive și prăbușirea comerțului regional. Șahul Muhammad II a fugit și a murit în exil pe o insulă din Marea Caspică. Fiul său, Jalal ad-Din Mingburnu, a încercat să continue rezistența, dar, în final, imperiul s-a prăbușit definitiv în jurul anului 1231. Specialiștii spun că distrugerea Imperiului Khwarezmian a deschis calea expansiunii mongole spre Orientul Mijlociu și Europa de Est. Mulți istorici consideră conflictul dintre Khwarezm și mongoli unul dintre cele mai decisive momente din istoria medievală.

Un general genial și o campanie prost planificată

Una dintre cele mai neînțelese erori ale istoriei a fost, fără îndoială, campania lui Napoleon în Rusia. Da, este vorba despre celebrul Napoleon Bonaparte și marea sa campanie din vara lui 1812, prin care a încercat să îngenuncheze odată pentru totdeauna Imperiul Țarist. Este greu de imaginat cum un comandant atât de experimentat și inteligent ca Napoleon a putut pune la punct o misiune atât de riscantă și, în cele din urmă, catastrofală. Din cauza deciziilor proaste luate de Napoleon au murit aproximativ 400.000 de soldați. Greșeala din Rusia avea să-l coste totul. Până în vara lui 1812, Napoleon părea aproape invincibil. Își învinsese toți adversarii. Domina mare parte a Europei și construise un imperiu uriaș. Pentru a pedepsi Marea Britanie, Napoleon instituie o blocadă și îi obligă pe toți învinșii să participe la aceasta. După pacea de la Tilsit, Rusia trebuia să participe și ea la blocada continentală împotriva englezilor. Cu toate acestea, țarul Alexandru I refuză. Și asta fiindcă economia rusă suferea enorm. Relațiile dintre cei doi împărați s-au deteriorat treptat, iar Napoleon a decis să forțeze Rusia să revină sub controlul său politic și economic. În plus, dorea să o învingă decisiv.

În iunie 1812, Napoleon a trecut râul Niemen cu ceea ce contemporanii considerau cea mai mare armată văzută până atunci în Europa: „Grande Armée”. Avea francezi, polonezi, germani, italieni și austrieci. Nu era doar o armată franceză, ci aproape o armată europeană. Napoleon spera într-o campanie rapidă, decisivă, cum făcuse în Europa Centrală. Dar în Rusia totul era diferit. Un teritoriu vast, cu multe zone pustii, rurale, cu resurse limitate, incapabile să hrănească uriașa armată napoleoniană. Rușii au jucat după propriile reguli. În loc să se bată direct cu Napoleon și, cel mai probabil, să piardă, au preferat să se retragă constant spre interiorul țării, arzând depozite, recolte și sate. Strategia aceasta de „pământ pârjolit” a obligat armata franceză să înainteze tot mai adânc într-un teritoriu ostil și să sufere cumplit.

Mulți soldați au început să moară din cauza foametei, bolilor și epuizării, fără să tragă măcar un singur foc de armă. Caii mureau pe drumuri, convoaiele rămâneau în urmă, iar disciplina începea să se destrame. Chiar și astăzi, cercetătorii descoperă urmele biologice ale catastrofei; analize ADN moderne au găsit dovezi de febră tifoidă și alte epidemii în rămășițele soldaților francezi. A urmat marea bătălie de la Borodino, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale epocii napoleoniene. Napoleon a câștigat tehnic câmpul de luptă, dar fără victoria decisivă pe care o dorea. Armata rusă, deși învinsă, nu a fost distrusă și s-a retras ordonat.

Câteva zile mai târziu, francezii au intrat în Moscova. Dar orașul era aproape gol. În aceeași noapte au izbucnit incendii uriașe. O mare parte din Moscova a ars. Napoleon a rămas acolo săptămâni întregi, așteptând ca țarul să ceară pace. Scrisorile nu au primit răspuns. Aceasta a fost probabil marea lui eroare strategică. A pierdut timp prețios înainte de venirea iernii. Când retragerea a început, în octombrie, era deja prea târziu. Frigul, foametea și atacurile continue ale cazacilor au transformat retragerea într-un coșmar. Drumurile erau pline de oameni înghețați, tunuri abandonate și cai morți. Unii soldați mergeau desculți prin zăpadă. Există mărturii cumplite. „Erau oameni care cădeau fără un cuvânt și dispăreau sub zăpadă”, preciza generalul Armand de Caulaincourt.

Unul dintre cele mai dramatice momente a fost trecerea râului Berezina, unde armata franceză aproape s-a dezintegrat complet sub presiunea rușilor și a haosului general. Totuși, Napoleon a reușit să evite capturarea totală a armatei. Din peste jumătate de milion de oameni care au intrat în Rusia, doar un sfert s-au mai întors. Pierderile au fost devastatoare. Iar consecințele, și mai și. Dezastrul campaniei franceze din Rusia a marcat sfârșitul hegemoniei lui Napoleon Bonaparte în Europa. Pierderea a sute de mii de soldați din Marea Armată a distrus mitul invincibilității franceze. Practic, a dus la crearea unei noi coaliții anti-franceze și a generat un val uriaș de naționalism în Rusia. Pierderea cavaleriei și a resurselor umane a lăsat Franța vulnerabilă în fața contraofensivelor viitoare.