Suspectul dublei crime din Târgu Jiu își tatuase „Lucifer” pe piept. Ce au aflat anchetatorii despre trecutul său întunecat
0Surse din anchetă susțin că autorul crimei din Târgu Jiu ar fi fost internat în trecut într-un spital de psihiatrie. Tragedia a avut loc miercuri, 28 mai, când un bărbat și-a ucis bunica și fratele, după care și-a pus capăt zilelor.

Miercuri seară, o femeie de 83 de ani și cei doi nepoți ai săi, în vârstă de 39 și 40 de ani, au fost găsiți morți în apartamentul lor din Târgu Jiu. După ce și-ar fi ucis bunica și fratele mai mare, bărbatul și-ar fi tăiat gâtul, spun surse din anchetă.
Crima a fost descoperită după ce reprezentanții asociației de locatari au alertat autoritățile, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească exact ce a dus la tragedia din cartierul Olari.
Anchetatorii au descoperit în apartament trupurile mutilate ale victimelor, într-o scenă descrisă drept șocantă.
AS în Gorj scrie că vecinii spun despre Alexandru Marinescu că avea un comportament extrem de ciudat de mai mult timp și că era cunoscut în zonă ca fiind consumator de substanțe interzise. Pe piept avea tatuat cuvântul Lucifer.
Mai mult, numele său ar apărea și într-un dosar instrumentat de DIICOT.
Impact în Gorj precizează că Alexandru mai era cunoscut și pentru talentul său de pictor și tatuator. Acesta a absolvit Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar în ultimii ani ar fi suferit de depresie, după divorțul de soția sa.
Publicația citată adaugă că fratele său, Vlad Marinescu, în vârstă de 40 de ani, era cunoscut în oraș și lucra la un magazin din municipiu. Acesta încerca adesea să calmeze conflictele din familie, spun vecinii.
Cei trei locuiau împreună de mai mulți ani, iar potrivit surselor din anchetă, în locuință au fost găsite urme care susțin ipoteza ca au avut loc violențe.
Poliția continuă investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.























































