Mititelu: „Problema este câţi ani de puşcărie va primi Mircea Sandu, nu dacă mai rămâne la conducerea FRF“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu (43 de ani) spune că ar fi ajuns departe dacă n-ar fi fost criză
Adrian Mititelu (43 de ani) spune că ar fi ajuns departe dacă n-ar fi fost criză

Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii Craiova, club dezafiliat din structurile FRF, este bucuros de amploarea pe care a luat-o ancheta DNA. Mititelu este convins că echipa olteană îşi va recâştiga statutul iar conducerea fotbalului românesc va plăti pentru toate aceste daune.

Ancheta DNA, care i-a învinuit pe toţi membrii Comitetului Executiv ce au votat pentru dezafilierea Universităţii Craiova, pentru abuz în serviciu, , i-a mai adus inima la loc lui Adrian Mititelu. Finanţatorul Craiovei este convins că i se va face dreptate în acest caz. „Cunoaştem în acest moment acuzaţiile oficiale ale procurorilor pentru că au fost prezenţi şi avocaţii clubului Craiova. Se va face dreptate pentru Universitatea şi întreg fotbalul românesc. Au făcut mult rău echipei, am pierdut toţi jucătorii, au trecut de mult 30 de zile şi nu se mai pot întoarce la Craiova.

După infracţiunile astea se pune problema cîţi ani de puşcărie va primi Mircea Sandu, nu dacă va mai rămîne în fruntea FRF!", a declarat Adrian Mititelu la sportro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite