Mirel Rădoi l-a refuzat pe Cosmin Contra: ce a stat în spatele acestei decizii

0
0
Mirel Rădoi e manager sportiv la Under 21
Mirel Rădoi e manager sportiv la Under 21

După plecarea lui Adrian Mutu la FC Voluntari, lui Mirel Rădoi i s-a propus să vină pe poziţia de manager sportiv la prima reprezantativă.

Rădoi a refuzat, preferând să rămână pe actuala funcţie, de manager sportiv la naţionala de tineret. Fostul internaţional a explicat de ce nu a făcut acest pas.

Am avut o discuţie cu cei de la FRF, cu Cosmin, cu staff-ul, cu toţi. A fost acea propunere, le-am mulţumit frumos, dar am refuzat. Nu mă văd în acea poziţie, nu sunt pregătit încă, nu e vorba că nu aş putea face faţă. Cred că sunt implicat mult mai mult la echipa de tineret decât la juniori", a fostul antrenor de la FCSB, la Digi Sport, înainte să-şi argumenteze decizia: "Vorbim despre partea de scouting şi vedem că majoritatea meciurilor în care joacă fotbaliştii de naţională sunt transmise la TV. La tineret nu e aşa şi suntem patru oameni care putem urmări jucătorii. Munca în care mă regăsesc eu e mult mai aproape de teren decât de birou. Plus că am vorbit deja cu jucătorii, iar o plecare la naţionala mare ar fi venit după doar o lună de zile. Iar eu nu fac asta. Nu mă regăsesc în munca asta! Se poate spune că am ales mai multă muncă, da. Problemele fotbalului românesc în momentul de faţă sunt la juniori, nu la seniori. Cât voi sta aici, o lună, două, trei, şase, voi încerca să ajut fotbalul la nivel de juniori. E uşor să spunem că nu mai sunt juniori buni. Noi, antrenorii, ne-am găsi o scuză, un alibi şi ne-am spăla repede pe mâini".

Decizia lui Rădoi l-a surprins pe Cosmin Contra: "Nu i-a picat prea bine lui Cosmin. Nici lui, nici câtorva membri din Comisia Tehnică. Nu am idee cine ar putea fi director sportiv la naţionala mare. Probabil se va discuta acest lucru la următoarea şedinţă a Comisiei Tehnice. Acum s-a discutat doar despre propunerea mea“.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite