Mircea Sandu se dezlănuţuie la adresa conducerii FRF după ce renta viageră i-a fost anulată: "E mai rău ca pe timpul comuniştilor!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostului şef de la Casa Fotbalului nu i-a căzut deloc bine anularea privilegiilor de care se bucura în calitate de preşedinte de onoare al FRF şi s-a lansat într-un atac furibund la adresa actualei conduceri a FRF.

În urma Adunării Generale a FRF, care a avut loc sâmbătă, s-a decis ca fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, să nu mai beneficieze de renta viageră acordată în luna martie şi, mai mult decât atât, "Naşul" nu va mai avea niciun alt beneficiu în calitate de preşedinte de onoare al federaţiei. După ce a aflat această decizie, Sandu a ieşit la atac şi a luat la ţintă actuala conducere a FRF.

"Sunt câteva probleme privind renta viageră. Nu ştiu dacă este sau nu este îndreptăţit. Actualul statut s-a votat mai rău ca pe timpul meu, mai rău ca pe timpul comuniştilor. Statutul aprobat trebuie trecut în Tribunal, vor fi contestaţii, va mai dura ceva pînă se va aproba. Nu este atât de simplu.

Această propagandă securistă pe care o face conducerea FRF este de nedescris. Se minte cum se respiră. Sunt nişte contracte, iar Federaţia va încasa aceşti bani despre care vorbeşte actuala conducere.

Ei mint şi cînd respiră. Nu am văzut auditul, dar mi-a zis trezorierul. El nici nu a fost chemat la Adunare, vedeţi câte abuzuri se fac? Sunt 2,4 milioane de euro care vor fi în Federaţie din drepturile tv. Este o dezinformare crasă, toţi banii sunt acolo. Nu mă simt învins, eu am învins prin tot ceea ce am făcut în fotbalul românesc. Ei sunt învinşi că nu au noţiuni juridice", a precizat Sandu la Dolce Sport.

Mergând mai departe, "Naşu" va da în judecată federaţia dacă instanţa va menţine decizia adoptată sâmbătă de Adunarea Generală. "În ceea ce mă priveşte, nu au decis nimic. Pentru că astfel de decizii nu se pot aplica retroactiv. Noul statut va intra în vigoare odată cu hotărârea instanţei. Dar hotărârile nu au retroactivitate. Oricum, în cazul în care aplică această decizie îi voi da în judecată", a completat fostul şef de la FRF pentru Mediafax.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite