OFICIAL Adunarea Generală a FRF i-a retras renta viageră lui Mircea Sandu şi l-a deposedat şi de alte beneficii. Veste bună pentru CSU Craiova
0La Casa Fotbalului s-a desfăşurat, sâmbătă, Adunarea Generală a FRF, în cadrul căreia s-a hotârât, printre altele, ca CSU Craiova să fie afiliată definitiv la federaţie. Pe deasupra, membrii cu drept de vot au decis ca lui Mircea Sandu să-i fie anulată renta viageră care i-a fost acordată în martie.
UPDATE Adunarea Generală a FRF a hotărât că renta viageră de 75.000 de euro a lui Mircea Sandu este nejustificată, motiv pentru care acest beneficiu a fost retras. De asemenea, fostul şef de la Casa Fotbalului a fost deposedat şi de celelalte drepturi (bonsuri, maşină personală, decontarea unor operaţii făcute în străinatate) şi va rămâne doar preşedinte de onoare al federaţiei.
Fericire mare pentru olteni! CSU Craiova a fost afiliată definitiv la FRF şi, astfel, va putea să joace în Liga 1 în sezonul viitor. Vestea a fost primită cu urale de fanii echipei din Bănie, dar şi de membrii prezenţi în sală, care simpatizează cu formaţia susţinută de Primăria din Craiova.
Afilierea definitivă a CS Universitatea Craiova a fost votată de 176 de membri din cei 188 de membri prezenţi la şedinţa de sâmbătă. Doar doi au votat împotrivă, iar zece dintre ei s-au abţinut.
"Avem o decizie şi a Comitetului Executiv pentru validarea rezultatelor. Bineînţeles, afilierea cu drepturi depline înseamnă şi cel la promovare. Ştiţi care a fost poziţia mea faţă de acest caz, nu o să se mai întâmple vreodată ca o echipă de fotbal să fie invitată în Liga a II-a, a III-a sau chiar să ne trezim cu ea direct în cupele europene. De asemenea, aşteptăm şi o decizie a Comisiei de Disciplină în cazul afilierii CS U Craiova. Acel articol care interzicea promovarea a fost eliminat inclusiv din nou Statut, care a fost votat astăzi. Nu poţi să stai trei ani de zile în Liga a IV-a şi să nu ai drept de promovare, pentru că asta însemna acel punct. Până astăzi s-a aplicat vechiul Statut, de astăzi se aplică noul Statut. În noul Statul sunt foarte multe puncte noi care reformează fotbalul românesc şi poate fi un exemplu inclusiv pentru fotbalul european", a precizat Răzva Burleanu pentru Sport.ro la finalul Adunării Generale.
Alte decizii luate sâmbătă de Adunarea Generală:
- echipa Poli Timişoara, deţinută de Marian Iancu, nu a fost dezafiliată de la federaţie;
- administratorul bazei Mogoşoaia nu va mai fi Mircea Sandu, ci preşedintele FRF sau o persoană desemnată de acesta;
- s-a aprobat noul Statut FRF, care prevede, printre altele, că preşedintele FRF poate conduce instituţia de oricâte ori este ales. Astfel, deşi în campania electorală Burleanu era adeptul ideii ca şeful federaţiei să nu aibă mai multe de două mandate, până la urmă nu s-a mai ţinut cont de această variantă.
Cele mai interesante puncte discutate în timpul Adunării Generale de la FRF au fost afilierea definitivă a CSU Craiova la federaţie, caz în care, dacă se va adopta această hotărâre, echipa din Bănie va avea dreptul să joace în Liga 1 în sezonul viitor, drept pe care l-a câştigat şi pe teren.
Pe de altă parte, membrii care au participat la această reuniune au discutat reducerea rentei viagere a preşedintelui de onoare al FRF, Mircea Sandu. Astfel, de la 75.000 de euro, sumă votată în data de 5 martie, când a fost ales Burleanu preşedinte, renta ar putea fi redusă cu 25.000 de euro. Există, totuşi, şi propunerea ca Sandu să nu mai primească niciun ban, dar e greu de crezut că membrii prezenţi în sală vor fi de acord cu această variantă.