Mircea Lucescu, atacat frontal de golgheterul campionatului, după ce selecționerul l-a ignorat din nou

0
Publicat:

Louis Munteanu este unul dintre protagoniștii acestui sezon, atacantul de 22 de ani marcând aseară, contra lui Dinamo (3-1), al 20-lea său gol pentru CFR Cluj. Golgheterul Românei nu se regăsește însă în lotul anunțat ieri de Mircea Lucescu pentru dubla cu Bosnia și San Marino din preliminariile Cupei Mondiale 2026, fiind lăsat la tineret, unde naționala joacă două amicale, cu Portugalia și Olanda.

Louis Munteanu e golgheterul campionatului. Foto Sportpictures
Louis Munteanu e golgheterul campionatului. Foto Sportpictures

E drept că selecționerul a lăsat o portiță, în comunicatul FRF arătându-se că Louis Munteanu și Matei Ilie, colegul său de la CFR Cluj, pot fi chemați la prima reprezentativă la solicitarea lui Mircea Lucescu. Chiar și așa, atacantul și-a arătat în mai multe rânduri supărarea, la meciul de aseară cu Dinamo, în care a deschis scorul. După gol, el s-a dus la camerele TV și a arătat spatele tricoului, unde sunt înscrise numele și numărul lui.

Mircea Lucescu nu are ochi pentru Louis Munteanu. Foto Inquam Photos
Mircea Lucescu nu are ochi pentru Louis Munteanu. Foto Inquam Photos

După meci, Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte, explicându-și gestul: „Da, sunt supărat, este clar. Dar ce pot să fac? Dacă nu sunt apreciat nu am ce face. Trebuie să muncesc în continuare și cu siguranță dacă voi juca la fel, ce poate să mai facă domnul selecționer?!”.

”Nu pot să-mi dau seama ce e în mintea lui Lucescu”

Și patronul liderului, Ioan Varga, și-a arătat nemulțumirea după ce Louis Munteanu a fost ocolit de Mircea Lucescu. ”Nu pot să-mi dau seama ce e în mintea dânsului, pentru că Louis este până la urmă cel mai bun atacant din România. Deci nu știu ce să spun!”, a spus finanțatorul ardelenilor, la Digi Sport.

Denis Drăguș (Trabzonspor/Turcia, 20 selecții/5 goluri), Denis Alibec (Farul, 41/5), Daniel Bîrligea (FCSB, 3/1) sunt cei trei atacanți aleși de Mircea Lucescu

România va juca la seniori cu Bosnia și Herțegovina, pe 21 martie și în San Marino (24 martie), primele meciuri din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026. La tineret, ”mânjii” lui Daniel Pancu vor avea două amicale tari, cu Portugalia (21 martie) și Olanda (25 martie), partide de pregătire pentru turneul final al Euro 2025, care va debuta peste trei luni în Slovacia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite