Mioritiada galeriilor

M-a preocupat, ia priviţi europeanul din mine, cum putem noi accede în Europa cu popularele arbitraje mioritice. Cu arbitrii de care dispunem la ora asta. Iată că se poate. Ba, trăim şi

M-a preocupat, ia priviţi europeanul din mine, cum putem noi accede în Europa cu popularele arbitraje mioritice. Cu arbitrii de care dispunem la ora asta. Iată că se poate. Ba, trăim şi paradoxul: marii briganzi români sunt printre cei mai apreciaţi când fluieră pe întinsul continentului. Mă bucur că unii muguraşi există, însă se întrevăd. Spuneam de Colţescu, iată şi un altul, timid, dar corect, - ferească sfântul de tupeist şi hoţ, că are balta crapi - la meciul dintre Steaua şi Jiul: vâlceanul Adrian Comănescu.
Poate că nu e întâmplător, oraşul "elveţian" Rm. Vâlcea, cum îl numesc eu, dând fotbalului cel puţin un Crăciunescu, dacă nu doi. şi, cel puţin, un Costică Gheorghe, dacă nu doi. Are Vâlcea crapi!, cum fredonam mai sus. Dar azi, nu despre asta aş vrea a vorbi. Las lupa cu care îi privesc pe unii arbitri, las scannerul - şi chiar mă situez de partea asistentului Marodin, la Vaslui, şi a centralului Colţescu la Constanţa, contestaţi vehement şi aiurea, şi abordez o altă problemă. Evident, europeană. Galeriile, frate!
Atenţiune! Vine o galerie de 11 băieţi la Bucureşti, în gară. Eu i-aş zice o echipă, nu galerie. Aici, ca la şefii de state. Delegaţia oficială este aşteptată de o altă delegaţie oficială. Nu cu flori. Nu cu "uelcam"-uri şi "soaiebienvenu"-uri (franglezofonii, să mă ierte, scriu pentru galerii). Cu pumni. Nu cu cordialitate. Cu ură. Nu cu prietenie. Cu bâta. Made în Mioritiada! Alta. Zboară o galerie cu avionul. Belgia.
Câţiva distinşi călători se mănguiesc. şi se supără. Pe ce. Pe cine? Care e cel mai mare inamic al galeriilor: scaunul. Avionul însă e mai dotat, are şi tetiere, mese, veste de suvenir! Pe ele! Chestiunea îmi aduce aminte de călătoria mea de acum mai bine de zece ani cu o altă echipă în avion. Patronul, un ageamiu pe atunci în ale fotbalului, azi mare pişiker de partid şi de stat, văzând un avion plin cu "galerişti", sentimental şi îmbujorat, mă întreabă-afirmativ: nu-i aşa că oamenii ăştia simpli nu vor uita nicicând acest prim zbor cu avionul în Belgia? Iar Belgia! Cred că vor uita de îndată ce se vor trezi din beţie. Dar, apropo, tu ştii câţi ani de pârnaie avem la bord? Omul meu sentimental s-a albit şi a tăcut tot drumul. Îngrijorat!
Europa, monşer, e o ţară tare îndepărtată
p.s. M-am tot gândit de unde ar veni numele de "galerie", care-i etimologia. Bag de seamă că este, paradoxal, o chestie carstică. Un fel de peşteră întunecată locuită de fiinţe primitive. şi, dacă sunt primitive, ce să le faci, să le dai în cap