Mieluşei în prima repriză, lei în a doua: Dinamo - CS Turnu Severin 4-2
0Dinamo a câştigat la diferenţă de două goluri, scor 4-2, ultimul meci al primei etape a returului disputat pe teren propriu contra ultimei clasate în Liga 1, CS Turnu Severin. După o primă repriză slabă a gazdelor, bucureştenii au făcut spectacol în partea a doua când au marcat trei goluri.
Severinul a început în forţă meciul cu Dinamo şi a deschis scorul în minutul 14 dintr-un penalty transformat de Neacşa. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 34 prin Cosmin Matei, dar severinenii puteau intra în avantaj la cabine dacă atacanţii oaspeţi nu ar fi ratat ocazie după ocazie, spre disperarea tehncianului Nicolo Napoli.
Ocaziile s-au răzbunat în repriza secundă, care a consemnat revirimentul echipei antrenate de Dorinel Munteanu. În doar zece minute, Dinamo a marcat de trei ori prin Ionel Dănciulescu (48), Marius Alexe (51 - penalty) şi George Ţucudean (56), securizându-şi astfel victoria.
Severinul a mai punctat o dată în minutul 80 prin francezul Joel Thomas, dar golul nu a mai contat decât pentru palmares. Oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o jumătate de oră, deoarece ivorianul Barry a fost eliminat în minutul 58.
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Luchin, Koulibaly (Curtean 46), Pulhac - Dr. Grigore, Galcev - Matei (Andrei Cristea 80), Dănciulescu, Alexe - Ţucudean (Filip 77). Antrenor: Dorinel Munteanu.
CS Severin: Marinescu - Mitici , Durimel, Dandea, B. Kader - Neacşa, Moutinho (Pătraşcu 73), Olah, Al. Zaharia (Giurgiu 68) - Vancea, Dragalina (Thomas 55). Antrenor: Nicolo Napoli.
Au marcat: Neacşa 11 (p) / Matei 34, Dănciulescu 48, Marius Alexe 51 (p), Ţucudean (56).
Arbitri: C. Popa (central) - asistenţi S. Gheorghe, G. Stroe