Problemele financiare continuă: Dinamo - CS Severin, în pericol să nu se dispute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamoviştii se confruntă cu probleme financiare. FOTO Mediafax
Dinamoviştii se confruntă cu probleme financiare. FOTO Mediafax

Partida dintre Dinamo Bucureşti şi CS Turnu Severin, cea care va încheia etapa cu numărul XVIII, a fost în pericol de nedisputare.

Problemele financiare ale clubului din Ştefan cel Mare au pus sub semnul incertitudinii meciul dintre Dinamo Bucureşti şi CS Turnu Severin.

Fotbaliştii aveau în plan să protesteze la meciul programat luni, însă au decis în cele din urmă să aştepte încă două săptămâni plata salariilor restante. În caz contrar, alb-roşii ar putea recurge la memorii şi scandaluri mediatice, pentru a pune presiune pe achitarea datoriilor. 

„Nu vrem să ajungem să nu ne prezentăm la meci, dar intenţionăm să facem nişte mesaje sau să apelăm la lucruri mici prin care să protestăm. Am evitat să ne strigăm problemele în public, crezând că vom primi salariile restante, mai ales că vin şi sărbătorile“, au comentat jucătorii din Ştefan cel Mare, conform GSP.

Unul dintre acţionarii dinamovişti, Ionuţ Negoiţă, a declarat că va plăti şase milioane de euro în contul datoriei clubului, urmând ca cealaltă jumătate să fie achitată de ceilalţi acţionari. Condiţia pusă de Negoiţă a fost să aibă controlul asupra deciziilor la Dinamo, aceasta fiind singura variantă în care este dispus să coopereze. Întârzierile salarile ale jucătorilor datează de patru luni, în timp ce angajaţii clubului au de primit banii pentru ultimele trei luni.

Dinamo o va întâlni pe teren propriu pe CS Turnu Severin luni, începând cu ora 20.30. Alb-roşii sunt ocupă locul şapte în clasamentul Ligii I, cu 26 de puncte, în timp ce formaţia oaspete este pe ultimul loc, cu nouă puncte.

Până la primele ore ale dimineţii zilei de luni, se vânduseră doar 64 de bilete. Motivele lipsei de interes ale suporterilor fac referire la parcursul slab al echipei din turul Ligii I, dar şi vremea nefavorabilă. Astfel, se estimează cea mai mică asistenţă din acest sezon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite