Medaliatii de la CM de popice, premiati de ANS
Agentia Nationala pentru Sport i-a premiat, ieri, pe sportivii si tehnicienii participanti la Campionatele Mondiale de popice seniori si juniori, cu peste 130.000 lei noi (1,3 miliarde lei vechi),
Agentia Nationala pentru Sport i-a premiat, ieri, pe sportivii si tehnicienii participanti la Campionatele Mondiale de popice seniori si juniori, cu peste 130.000 lei noi (1,3 miliarde lei vechi), pentru cele 5 medalii cucerite in acest an (3 aur, 1 argint, 1 bronz). La CM de popice seniori de la Novi-Sad (Serbia si Muntenegru), desfasurat la inceputul lunii iunie, sportivii romani au obtinut o medalie de aur, prin echipa feminina, una de bronz, prin Daniela Muntean, la individual sprint si un loc patru, cu echipa masculina. Echipa feminina medaliata cu aur la CM a fost compusa din Daniela Muntean, Doina Baciu, Ioana Gonciar, Luminita Colonisteanu, Catalina Calaver, Elena Carnu, Camelia Matei si Cosmina Dumitriu. Sportivele au primit intre 6.000 si 3.000 lei noi (60 milioane si 30 milioane lei vechi), in functie de cat au evoluat. Cel mai mare premiu dupa evolutia de la CM l-a primit Daniela Muntean, 10.000 lei noi (100 milioane lei vechi), pentru medalia de aur cu echipa si cea de argint la sprint individual. La CM de juniori, sportivii romani au cucerit 2 medalii de aur (echipe feminin, perechi mixt tandem) si una de bronz (individual combinat feminin). Secretarul general al FR de Popice si Bowling, Costin Novac, a precizat ca federatia a suplimentat, din fonduri proprii, cu aproximativ zece la suta premiile oferite de ANS.





















































