Max Verstappen a câștigat Miami Grand Prix. Campionul en titre a pornit de pe a noua poziție
0Max Verstappen a câștigat, duminică, marele premiu de Formula 1 de la Miami Grand Prix. Pilotul echipei Red Bull Racing a făcut una din cele mai bune curse ale sezonului, după ce a pornit de pe a noua poziție.
Belgianul, în vârstă de 25 de ani, concurează serios cu coechipierul său pentru prima poziție în clasamentul Formulei 1. Verstappen a avut nevoie de doar 15 tururi pentru a-l ajunge din urmă pe Sergio Perez, pe care l-a depășit în turul 20. Până la finalul cursei campionul celor de la Red Bull Racing nu a mai cedat prima poziție și și-a consolidat prima poziție și în clasament.
Pentru Max Verstappen este a treia victorie din noul sezon după cele din Bahrain și Australia. Pe locul 2 a ajuns Sergio Perez, care dacă ar fi câștigat această cursă, l-ar fi devansat pe colegul său de la Red Bull Racing în clasament.
Fernando Alonso (Aston Martin) continuă forma bună din noul sezon și a încheiat pe podium.
Poziţiile 4-10 sunt ocupate de George Russell (Mercedes), Carlos Sainz (Ferrari), Lewis Hamilton (Mercedes), Charles Leclerc (Ferrari), Pierre Gasly (Alpine), Esteban Ocon (Alpine) şi Kevin Magnussen (Haas).
Etapa următoare va avea loc la Imola, 21 mai.