Mărturisirile celui mai bun marcator străin din Liga I: depresie, alcool şi gânduri suicidale. Sfaturile brazilianului, după ce a depăşit momentele grele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eric de Oliveira, pe vremea când juca pentru Viitorul Constanţa FOTO Arhivă personală/Facebook
Eric de Oliveira, pe vremea când juca pentru Viitorul Constanţa FOTO Arhivă personală/Facebook

Cel mai bun marcator străin din istoria primului  eşalon românesc, Eric de Oliviera, a povestit despre cea mai grea perioadă din viaţa sa, care a fost sub semnul dependenţelor şi al gândurilor „negre”.

Pe fondul unor probleme la echipa de club, de când s-a transferat de la Gaz Metan Mediaş la echipa ucraineană Karpaty, unde brazilianul a jucat doar şase meciuri, fără să-şi fi primit salariul, nemulţumirile au declanşat una dintre cele mai grele perioade din viaţa lui Eric de Oliveira. 

„Mereu mi se spunea că o să joc în meciul următor şi nu intram deloc. Eram dezamăgit, am intrat într-un fel de depresie. Într-o seară, am ieşit cu un coleg, mi-au dat să beau şi, de atunci, am început să beau singur o sticlă de whisky pe noapte. 

Lăsam băutura, doar în momentul în care eram cu familia mea. Cu ei îmi reveneam, eram alt om. Când ei nu erau, eram singur şi luam sticla. Cei de acolo m-au făcut să cred că sunt cel mai slab din lume. Eu mă gândeam să le dovedesc că nu am venit să le fur banii. Să vii din România, unde eşti cel mai bun străin din campionat şi să ajungi acolo cel mai slab... 

Ajunsesem deja, în decembrie, eram de necontrolat cu băutura şi, într-o noapte, m-am gândit să mă arunc de la etajul şase. M-am pus aşezat pe geam, nu ştiu ce aveam în minte. Eram ameţit... Dacă, în vremea respectivă, aş fi avut acces la droguri, cred că foloseam şi droguri. Mi-au ieşit pete psoriazis pe tot corpul, ajunsesem la 78 de kilograme. Dintr-o dată, mi-a bătut un vânt şi am început să plâng în hohote. M-am pus lângă geam şi am început să plâng. Din ziua aia, am pus stop şi am zis că trebuie să fac ceva, să plec de acolo.

(N.r. celor aflaţi în momente similare) Le-aş recomanda să caute pe cineva repede, pe mama, tata, un prieten bun. Ca să vorbeşti, ca să te descarci. Îmi era ruşine să le spun altora că nu mai aveam bani. Chestiile astea m-au făcut să mă retrag şi să ajung în situaţia asta, îmi era ruşine să îi cer cuiva bani. Înghiţeam chestiile astea şi mergeam înainte”, a povestit fotbalistul pentru „Gazeta Sporturilor”.

În prezent, Eric de Oliveira este legitimat la FC Voluntari, iar de-a lungul timpului, a mai jucat pentru o serie de formaţii româneşti, precum Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi Viitorul Constanţa. Misiunea sa la actuala grupare este aceea de a o salva de la retrogradare, FC Voluntari fiind ultima clasată din grupa de play-out a Ligii I, pe care o împarte cu FC Viitorul, Sepsi Sântu Gheorghe, Dinamo, FC Hermannstadt, Academica Clinceni, Chindia Târgovişte şi Poli Iaşi.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite