Marius Stan, director general Oţelul Galaţi: „Oţelul e singurul club profitabil din Liga I“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan
Marius Stan

Unul dintre cei mai buni conducători din fotbalul românesc e mândru că la Galaţi a construit o formaţie sănătoasă financiar.

După ce anul 2011 i-a adus primele trofee din carieră, Marius Stan şi-a impus alte două obiective pentru anul în curs: găsirea unor noi investitori pentru club, după retragerea sponsorului tradiţional, Arcelor Mittal, dar şi câştigarea alegerilor pentru fotoliul de primar al Galaţiului.

„Adevărul": Oţelul a dat lovitura şi a pus mâna pe banii din Ligă. Cât timp credeţi că va putea trăi clubul din aceşti bani?

Marius Stan: Trei ani, fără probleme. Suntem un club modest care şi-a câştigat banii prin propria muncă şi am devenit unul dintre puţinele, dacă nu chiar singurul club profitabil din Liga I.

Ce se mai aude legat de privatizarea clubului?

Suntem încă în curs de auditare. Clubul va avea însă, cât de curând, alţi proprietari. Mai mulţi oameni vor să vină alături de noi, pentru că proiectul Oţelul e unul interesant.

E vorba despre Dan Adamescu şi Radu Călin?

Sunt doar două dintre persoanele cu care am discutat, dar nu singurele.

Sunteţi sigur de faptul că domnul Ionel Borş şi ceilalţi acţionari se vor retrage de bunăvoie?

Sunt convins de acest lucru. Arcelor Mittal şi-a retras total sprijinul financiar, iar dânşii erau doar reprezentanţii combinatului, care verificau practic modul în care se cheltuiau banii primiţi de acolo. Domnul Borş şi ceilalţi acţionari nu se pot erija în proprietarii acestei echipe, pentru că n-au investit niciodată nici măcar un leu din propriul buzunar.

Poate că acţionarii vor cere o anumită sumă de bani ca să plece...

Asta doar dacă se vrea altceva, dacă s-ar dori desfiinţarea acestei echipe... Dar nu cred acest lucru! Banii de la UEFA sunt pentru fotbal şi vor rămâne în fotbal.

Aţi reuşit să câştigaţi două trofee cu un lot alcătuit în mare parte din jucători gălăţeni. A fost unul dintre secretele succesului?

Fără discuţie. După părerea mea, o echipă provincială poate obţine rezultate bune, atunci când are în componenţă jucători autohtoni. De aceea, am şi investit atât de mulţi bani în centrul de copii şi juniori. Numai pentru a moderniza baza sportivă „Ancora" am cheltuit un milion de euro. Să nu uităm că filonul gălăţean era foarte bine reprezentat şi în generaţia din anii '96-'98, care a reuşit rara performanţă de a avea două participări consecutive în cupele europene.

V-aţi implicat în proiectul de modernizare a Stadionului „Dunărea", pentru ca Oţelul să poată juca chiar în Galaţi partidele din cupele europene. E realizabil acest demers?

Din păcate, dacă ne vom califica anul acesta în cupele europene, vom fi iarăşi nevoiţi să ne punem fanii pe drumuri. E adevărat că am demarat însă un set de negocieri legat de modernizarea Stadionului „Dunărea", pentru că doar acolo se poate discuta de realizarea unor condiţii optime. Discut, în principal, cu Ministerul Dezvoltării. Există acolo şi nişte proiecte pentru şase oraşe, vizate pentru construcţia de noi stadioane. Să sperăm că vom reuşi să şi finalizăm ceva, pentru că e păcat.

Helmuth Duckadam spunea, recent, că vă vede ca pe înlocuitorul lui Dumitru Dragomir la şefia LPF. Vă tentează această funcţie?

Îi mulţumesc lui Helmuth pentru aprecieri, dar nu mă interesează şi nu mă va interesa nici în viitor să ocup acest post. Am alte planuri.

Vă referiţi, probabil, la candidatura pentru fotoliul de primar al Galaţiului...

Bineînţeles. În 2008 n-am reuşit să câştig alegerile, dar sper că-mi voi lua revanşa. Din sport am învăţat că atunci când pierzi trebuie să continui.  Îmi doresc să devin primar pentru că, de fiecare dacă când mă întorc din străinătate la Galaţi, mă apucă depresia. Ai senzaţia că nu se întâmplă nimic, că totul e încremenit în timp. Sunt sigur că acest lucru se va schimba. Vreau să refac şi toate bazele sportive din Galaţi.

"Chiar dacă sunt născut în Hunedoara, eu mă consider gălăţean. De la nouă ani locuiesc în Galaţi, aici am intrat prima oară pe poarta unui stadion.''

17 milioane de euro e suma totală pe care o va primi Oţelul din partea UEFA de pe urma participării în grupele Ligii, unde a făcut 0 puncte.

„Ochiroşii şi-a ales greşit drumul în viaţă"

Cum vi se pare că se prezintă acum echipa, comparativ cu forma arătată în prima jumătate a campionatului?

Suntem în parametri normali. Am trecut printr-o perioadă de pregătire, de acumulare, aşa că rezultatele din meciurile amicale trec în plan secund.Dorinel Munteanu a spus că e posibil ca Oţelul să câştige titlul şi în acest an.

Sincer, dumneavoastră mai credeţi în acest scenariu?

E greu, pentru că am ratat startul. Totuşi, încercarea moarte n-are, iar lupta face parte din spiritul jocului. Eu îmi fac mai multe speranţe legate de Cupa României, e exact trofeul care ne lipseşte din vitrină.

Oţelul a efectuat patru cantonamente în această iarnă, în tot atâtea ţări: România, Cipru, Spania şi Turcia.

(râde) Batem toate recordurile, dar n-avem ce face. În Spania vremea a fost bună, terenurile excelente, poate adversarii puteau fi mai buni. Păcat că n-am putut prelungi stagiul de acolo, pentru că era un mare concurs internaţional de hipism şi a trebuit să schimbăm, să mergem în Antalya. M-am săturat şi eu, dovadă că am chiulit de la ultimul stagiu, m-am învoit la „domn' profesor" (n.r. - Dorinel Munteanu).

Spre deosebire de campaniile trecute de transferări, de data aceasta aţi optat şi pentru aducerea unor jucători consacraţi, precum Didi şi Stromajer. Ce v-a determinat să vă schimbaţi optica?

Să ştiţi că n-am exagerat nici acum în priviţa cheltuielilor, politica noastră rămâne aceeaşi. Didi şi Stromajer sunt doi fotbalişti care au mai jucat la noi în campionat şi se pliază pe specificul grupului nostru. Să sperăm că vor aduce şi un plus. Oricum, în afara lor au mai venit şi nişte tineri necunoscuţi, dar de mare viitor. Unul dintre ei este Ousmane Gueye, fratele de 17 ani al lui Mansour, fostul atacant al Timişoarei.

Dintre jucătorii pe care i-aţi transferat vara trecută, niciunul nu s-a impus ca titular. De ce?

Nici n-am avut cu ce să aducem alţi jucători atunci, dar adevărul e că nici nu ne-am propus să transferăm titulari. Am considerat că jucătorii pe care-i aveam deja sunt cei mai buni din România, din moment ce reuşiseră să câştige campionatul. Sigur, faptul că ulterior n-am reuşit să câştigăm niciun punct în Liga Campionilor ni se poate reproşa, dar oricum nu mai putem schimba nimic.

Pe Răzvan Ochiroşii l-aţi trimis în Liga a III-a, la Prahova Tomşani...

Cu el s-a petrecut ceea ce se petrece cu mulţi tineri talentaţi. Şi-a ales greşit drumul, iar acum riscă să moară speranţă, aşa cum se zice. Ne-am zbătut să-l readucem la Galaţi, după cei cinci ani pe care i-a petrecut la Steaua, dar n-a confirmat absolut deloc aşteptările. Deocamdată nu suntem mulţumiţi de el, dar încă mai sper că va reuşi să devină un jucător pe măsura talentului său.

"Dacă voi fi primar, nu mă împiedică nimeni să fiu preşedinte onorific al clubului Oţelul.

Acţionariatul Oţelului în acest moment

Ionel Borş (preşedinte CA şi country-manager la Mittal)    19,2%
Nicu Radu (fost director de investiţii la Mittal)     19,2%
Mirela Gătin (director juridic la Mittal)    19,2%
Aurelian Mocanu (inginer-şef la Mittal)     19,2%
Ioan Ungureanu (fost director de furnale la Mittal)     19,2%
CF Oţelul (vechea asociaţie non-profit)     4%

CV

- Marius Stan
- Data şi locul naşterii: 05.06.1957, Hunedoara
- Post: mijlocaş
- Carieră de jucător în Liga I: Oţelul Galaţi (1986 - 1989), Progresul Brăila (1990 - 1991)
- Meciuri / goluri în Liga I: 129 / 7
- Palmares:
- Promovări în Liga I cu Oţelul Galaţi (1986) şi Progresul Brăila (1990)
Cariera de conducător: Oţelul Galaţi (1991 - 1998, 2005- prezent), Rocar Bucureşti (1998 -1999), Dunărea Galaţi (2000 - 2002), FC Vaslui (2002 - 2003), Politehnica Iaşi (2003 - 2005)
- Palmares:
- Un titlu de campion şi o Supercupă a României cu Oţelul Galaţi (2011)
- Promovări în Liga I cu Rocar Bucureşti (1999) şi Politehnica Iaşi (2004)
- Promovare în Liga a II-a cu FC Vaslui (2003)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite