Marius Niculae se simte ca un copil mic
0Atacantul roman a marcat duminica seara in Supercupa Portugaliei primul gol intr-un meci oficial dupa accidentarea de anul trecut
"Ma simt ca un copil mic. A trecut foarte mult timp de cand nu am mai marcat intr-o partida oficiala. Acum e prima oara dupa accidentare si simt ca am spart gheata. Sper sa inscriu si de acum inainte cat mai multe goluri, pentru ca asta e treaba mea. Acest gol mi-a dat foarte multa incredere in mine", a declarat Marius Niculae, imediat dupa incheierea Supercupei Portugaliei, castigata duminica seara de Sporting Lisabona cu 5-1 in fata formatiei Leixoes din esalonul trei. Fostul atacant dinamovist, aflat la al doilea meci oficial dupa accidentarea la genunchi care l-a tinut departe de gazon mai bine de sapte luni, a fost unul dintre cei mai buni oameni ai lui Boloni, marcand golul cu numarul doi al echipei sale din pasa lui Quaresma. Pentru a nu risca o recidiva, atacantul a fost menajat, fiind inlocuit in minutul 58 al intalnirii cu Danny. Presa portugheza de ieri a notat ca noul cuplu din atacul lui Sporting, Niculae-Kutuzov, l-a facut uitat pe brazilianul Mario Jardel, aflat sub supraveghere medicala dupa depresia suferita in urma divortului de sotia sa. "Boloni a reusit sa formeze o echipa atat de buna, incat nimeni nu a observat lipsa lui Jardel. Cuplul Niculae-Kutuzov este solutia perfecta pentru atacul lui Sporting", a scris in numarul sau de ieri cotidianul "O Jogo". Tehnicianul roman al echipei din Alvelade s-a aratat incantat de faptul ca Sporting a reusit in acest sezon sa castige toate trofeele in Portugalia, si anume titlul, Cupa si Supercupa. "A fost un joc agitat pe care il puteam incheia inca din prima repriza, dar am ratat un penalty. Pana la urma, ne-am impus destul de usor, insa sunt sigur ca echipa mea ar fi trebuit sa faca mai mult. Nu stiu de cate ori a reusit Sporting sa castige tripla, asa ca tin sa le multumesc jucatorilor si colaboratorilor mei", a afirmat Boloni.