Mariana Târcă a debutat cu un eşec la Rulmentul Braşov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Cherăscu (la minge) a marcat 12 goluri cu HCM Buzău Foto: Arhivă
Roxana Cherăscu (la minge) a marcat 12 goluri cu HCM Buzău Foto: Arhivă

Într-o partidă din etapa a IX-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Rulmentul Braşov a fost învinsă, în deplasare, de Universitatea Reşiţa, cu 24-34 (12-17).

Cu o echipă schimbată în cea mai mare parte, cu şapte jucătoare noi în lot şi cu numai două antrenamente efectuate în formulă completă, formaţia braşoveană a clacat, previzibil, la Reşiţa.

Cum era şi firesc, relaţiile de joc nu s-au legat, iar „rulmentistele" au fost dominate la toate capitolele, chiar dacă au făcut risipă mare de efort.

În teren, la duelul cu Universitatea Reşiţa, a fost prezentă şi Roxana Cherăscu, aceasta contribuind decisiv la stabilirea rezultatului final, însă ea nu a revenit la Braşov, întorcându-se acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Printre remarcatele formaţiei de la poalele Tâmpei în meciul din această dimineaţă s-au numărat: Oana Gogoriţa şi Roxana Cherăscu, ambele câte 7 goluri, Cristina Deneş - 4 reuşite şi Ana Hamciuc - 3 goluri.

Atitudine apreciată

Jucătoarele s-au dăruit exemplar şi nu am ce să le reproşez. Este normal să nu se lege relaţiile de joc şi să apară erori atât pe apărare, cât şi în atac, întrucât nu am avut timp să ne pregătim.

Acesta este începutul, de aici plecăm şi sunt mulţumită de ceea ce au făcut fetele. Cu mai multă atenţie puteam să marcăm mai multe goluri. Trebuie să muncim mult şi sunt absolut convinsă că vor veni şi rezultatele", a subliniat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.

Fosta mare handbalistă a declarat că îşi doreşte să se bazeze în meciurile viitoare pe Oana Gogoriţă, Carmen Ilie, Geta Vârtic şi Roxana Cherăscu.

Sunt jucătoare importante şi sper să ne ajute şi în etapele viitoare. Gogoriţă şi Ilie trebuie să-şi dorească să rămână la Braşov, întrucât sunt sportive talentate, de perspectivă.

Sper să o convingem şi pe Cherăscu să se întoarcă la echipă. Cu Geta Vârtic se vor purta negocieri săptămâna viitoare, singurele probleme fiind legate de partea financiară", a completat Mariana Târcă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite