Magnific, istoric, ceva unic: de ce planeta fotbalului trebuie să facă o plecăciune în faţa Barcelonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barcelona a reuşit cea mai spectaculoasă revenire din istorie. PSG a luat şase pe „Camp Nou“, în condiţiile în care, până miercuri seara, luase tot atâtea goluri în 2017, dar în 15 meciuri.

Planeta fotbalului trebuie să facă o plecăciune în faţa Barcelonei! Indiferent dacă iubeşti această echipă sau o deteşti, trebuie să recunoşti că, miercuri seară, ea ne-a făcut contemporani cu ceva irepetabil.

Niciodată nu se întâmplase în istoria cupelor europene ca o echipă învinsă cu 0-4 în tur să obţină calificarea în retur. Barcelona a dat de pământ cu această statistică după un scenariu pe care nu l-ar fi putut scrie nici cel mai tare regizor de la Hollywood. Cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, tabela arăta 3-1 pe „Camp Nou“ şi Barcelona avea nevoie de trei goluri pentru calificare. Ce a urmat a fost o nebunie greu de descris în cuvinte.

Pariul lui Neymar

Cu un stadion mai vibrant decât un vulcan, Neymar a reuşit cele mai bune minute din cariera sa de până acum: două goluri şi o pasă decisivă pentru reuşita lui Sergi Roberto, mijlocaşul de 25 de ani care a trimis Barcelona în sferturile Ligii Campionilor pentru a 10-a oară consecutiv! 

Şi când mai pui că, înainte de meci, Neymar chiar făcuse un pariu în vestiar cu colegii săi din ofensivă, Messi şi Suarez, că va marca o „dublă“ chiar că te convingi că „Miracolul de pe Camp Nou“ va fi ceva irepetabil. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite