„M-a sunat Mircea Lucescu și i-am închis telefonul!”. Amintirea dureroasă a fostului internațional
0În iarna lui 2005, Bănel Nicoliță era unul dintre cei mai doriți jucători din Liga 1 după evoluțiile bune de la Poli Timișoara. Atât Steaua, cât și Rapid au încercat să obțină semnătura sa, iar în negocieri s-a implicat inclusiv Mircea Lucescu.

Cu toate acestea, mijlocașul a ales în cele din urmă să semneze cu roș-albaștrii. Ulterior, Bănel a povestit că, la un moment dat, i-a închis telefonul lui Mircea Lucescu, care încerca din răsputeri să-l convingă să ajungă în Giulești.
„Domnul Mircea Lucescu m-a sunat la 1.30 noaptea. Până și domnul Răzvan Lucescu m-a sunat, până să ajung la Steaua. Dar domnul Mircea Lucescu m-a sunat la 1.30 noaptea. M-a sunat să ajung la Rapid. Prima dată i-am închis telefonul că nu știam cine e. Apoi am sunat înapoi: ‘Bună seara / Bună seara!’ / ‘Sunt domnul Mircea Lucescu…’ / Mi-am zis: ‘Vai de mine!’ Transpirasem tot.
Mi-a zis: ‘Haide, uite că Răzvan (Lucescu) are nevoie de tine. Dacă vrei să vii la Rapid’. Iar eu i-am răspuns sincer: ‘Eu sunt stelist de mic copil’. Nu aveam cablu și mă duceam să-l văd pe nea Marius (Lăcătuș) prin baruri. I-am explicat clar că sunt stelist de mic copil. Nu am cum să vin la Rapid. Și i-am închis telefonul. (n.r. Este o poveste pe care nu ai mai spus-o) Nu am spus-o!”, a admis Bănel Nicoliță, conform Fanatik.
Bănel Nicoliță: „Atunci mi-a zis: Te țin eu minte!”
După ce a aflat că Bănel Nicoliță alesese Steaua și nu era interesat de un transfer la Rapid, Mircea Lucescu a renunțat la discuții. În schimb, Răzvan Lucescu, care o pregătea atunci pe formația giuleșteană, nu a privit cu ochi buni decizia fotbalistului. La scurt timp, după un duel direct între cele două echipe, actualul antrenor al lui PAOK a avut o discuție tensionată cu Nicoliță.
„Am vorbit și cu domnul Răzvan Lucescu. La fel, foarte supărat pe mine. Apoi, în meciul cu ei (Rapid), în etapa a 4-a, am intrat după pauză. Am jucat într-un 0-0 pe Ghencea. După meci, când m-am dus spre mașină, m-am întâlnit cu domnul Răzvan. Atunci mi-a zis: Te țin eu minte! Apoi mă văd cu dânsul la echipa națională. Am simțit că are ceva cu mine. Nu m-a băgat titular la echipa națională!”.























































