Lupta grea cu cea mai dificilă accidentare din carieră. Radu Drăgușin, devăluiri dureroase despre recuperare: „A trebuit să învăț din nou cum să merg”
0Radu Drăgușin, fundașul de 23 de ani al echipei Tottenham, a vorbit cu sinceritate despre perioada grea prin care trece după accidentarea gravă care l-a ținut departe de teren aproape un an.

Fotbalistul român a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, o leziune serioasă ce necesită mult timp pentru recuperare. În cazul lui Drăgușin, care evoluează pe o poziție ce solicită intens genunchii, revenirea ar putea dura între 9 și 12 luni.
Transferat în ianuarie 2024 de la Genoa la Tottenham, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro, Drăgușin reușise să prindă 37 de meciuri în toate competițiile până la accidentarea suferită la finalul aceleiași luni, într-un meci din Europa League cu Elfsborg.
„Voiam să fiu alături de ei la antrenament, chiar dacă eram neputincios!”
Fotbalistul a mărturisit că perioada de recuperare a fost extrem de dificilă, fiind nevoit să o ia de la zero și să învețe din nou să meargă. El a spus că procesul nu a fost doar fizic, ci și o luptă mentală, în care a avut nevoie de multă răbdare și putere interioară pentru a depăși momentele grele.
„Nici nu am știut cum să reacționez. Am fost foarte surprins, nu m-am așteptat la asta. Diferența a făcut-o familia mea, cea care mi-a fost alături. M-a susținut în momentele dificile.
Mai departe, am încercat imediat după operație să revin în grup la echipă pentru că acolo mă simt în largul meu, la antrenament să fiu alături de ei chiar dacă știam că voi fi absent o perioadă destul de lungă.
„Mi-au înlocuit ligamentul cu o parte din tendon...”
M-a ajutat să îmi limpezesc puțin gândurile și mintea și să accept situația asta. Un lucru foarte important e să accepți.
Să fii fost mai atent la ce a fost pe teren în acel moment, dar când ești acolo nu te gândești la așa ceva, ești în mediul tău și te gândești să joci cât mai bine. A fost o perioadă destul de lungă în care a trebuit să încerc să învăț din nou cum să merg, cum să alerg și cum să fac aceste mișcări la care nu te gândești să le iei din nou de la început.
Am avut această operație în care îți înlocuiește ligamentul cu o parte din tendon și acest lucru îți oprește tot piciorul până începi din nou să mergi!”, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul unui eveniment organizat de BRD.
Cel mai valoros internațional român
Deși nu a mai intrat pe teren din ianuarie, Radu Drăgușin continuă să fie considerat cel mai valoros jucător român, având o cotă de 25 de milioane de euro, conform Transfermarkt.
Pe locurile următoare în clasament se află Andrei Rațiu (27 de ani, Rayo Vallecano), evaluat la 12 milioane de euro, și Dennis Man (27 de ani, PSV Eindhoven), cu o valoare estimată la 10 milioane de euro.
În ceea ce privește Superliga, fotbalistul cu cea mai mare cotă de piață este Darius Olaru (27 de ani, FCSB), evaluat la 7,5 milioane de euro.