Lucescu jr, comic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici faptul că a fost condus, pe teren propriu, de către liliputana echipă a Luxemburgului nu i-a tăiat elanul selecţionerului Răzvan Lucescu.

Tehnicianul a continuat să marşeze pe ideea că o calificare este la îndemâna României, deşi evidenţa îl cam contrazice. „Acum avem cinci puncte şi am depăşit perioada grea cu meciuri în deplasare.

Fiecare joc care urmează va fi decisiv", a explicat Lucescu jr. Antrenorul naţionalei a oferit o explicaţie ridicolă pentru prestaţia slabă a echipei, dar şi pentru golul primit în debutul întâlnirii. „Am avertizat că golurile venite din faze fixe sunt consecinţa stării de spirit dificilă. Ştiam că Luxemburg pune foarte mari probleme pe faza defensivă, dar golul doi ne-a descătuşat", a mai spus Răzvan.

Acesta a admis dependenţa de Mutu: „Adi e jucătorul de mare talent al fotbalului românesc. Avem nevoie de el, are o vârstă şi ştie că nu mai are mult în fotbal, deci trebuie să dea totul". 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite