Lucescu a ales stranierii pentru meciurile cu Cipru și Canada. „Exilatul” Mitriță, chemat la lot din China. Ianis Hagi, în afara listei
0Naționala României revine pe teren luna viitoare, urmând să joace un amical împotriva Canadei (6 septembrie, 21.00), și unul oficial, cu Cipru (9 septembrie, 21.45), în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026. Mircea Lucescu a anunțat, prin intermediul FRF, lista preliminară a stranierilor pentru cele două jocuri.

Selecționerul s-a oprit asupra a 19 nume, din care urmează să mai facă o triere în apropiarea partidelor. Chiar dacă a pelcat în China, Zheijang Professional, Alexandru Mitriță se regăsește printre stranierii aleși de Mircea Lucescu. Evoluțiile atacantului, cu șapte goluri și trei assisturi în primele șase meciuri, i-au adus premiul individual pentru cel mai bun jucător al lunii, dar și atenția antrenorului naționalei.
În schimb, de pe listă lipsește Ianis Hagi, care nu-și găsește echipă după despărțirea din mai de Rangers. Mijlocașul, care a ratat pregătirile de vară, ar putea fi totuși convocat odată cu jucătorii din campionatul intern. La fel și Florin Niță, portarul rămânând pe dinafară deocamdată după ce Damac nu i-a mai propus prelungirea contractului.
Lista preliminară a stranierilor pentru jocurile cu Canada și Cipru
Portari
Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 14/0), Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
Fundași
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 31/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 21/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 41/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 3/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2);
Mijlocași
Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 68/12), Marius MARIN (Pisa | Italia, 31/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 82/15), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 25/4);
Atacanți
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 37/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 24/5).