La prima ediție a Jocurilor Parasport s-au acordat 142 de titluri de campioni ai României
Organizată în premieră, la începutul acestei luni, prima ediție a Jocurilor Parasport România 2026 a prilejuit acordarea a 142 de tiluri naționale. La întrecerile organizate la zece sporturi pe șapte baze din București au participat circa 300 de sportivi.

Competiția a prilejuit și stabilirea unor performanțe deosebite. Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record național la aruncarea suliței, cu 56,12 metri. Anda-Valentina Arghir și-a îmbunătățit recordul personal cu trei puncte la para tir cu arcul, un rezultat important în perspectiva ciclului paralimpic și a calificărilor pentru Los Angeles 2028.
Președinte al Comitetului Național Paralimpic și campion paralimpic, Eduard Carol Novak a declarat :„Prima ediție ne-a arătat că există sportivi, există performanță și există potențial pentru ca sportul paralimpic din România să crească. În aceste cinci zile am văzut recorduri, sportivi care și-au depășit propriile performanțe, campioni confirmați și oameni care sunt la început de drum. Tocmai de aceea avem nevoie de competiții constante și de un calendar care să le ofere sportivilor motive și oportunități să continue. Jocurile Parasport au fost gândite ca începutul unui proiect pe termen lung. Ne dorim ca ele să crească de la an la an și să contribuie inclusiv la construirea unei generații puternice pentru Los Angeles 2028 și pentru competițiile care vor urma”.
Organizate de Comitetul Național Paralimpic, în colaborare cu diverse federații sportive din țara noastră, Jocurile Parasport au reunit competiții de para tenis de masă, para înot, para atletism, para powerlifting, baschet 3x3 în scaun rulant, para tir cu arcul, judo adaptat, tenis în scaun rulant, para climbing și para canoe.
Competiția de judo adaptat s-a desfășurat în format Open. Astfel, prima ediție a adus atât confirmări din partea unor sportivi deja consacrați la nivel internațional, cât și rezultate care pot conta în perspectiva următorului ciclu paralimpic.
Una dintre performanțele deosebite ale primei ediții s-a înregistrat la para atletism. Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record național la aruncarea suliței, cu o performanță de 56,12 metri. Rezultatul este cu peste un metru peste baremul de referință de la Jocurile Paralimpice Paris 2024 și confirmă progresul sportivului român, care s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Mondial de la New Delhi 2025 și a participat la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020.
Un alt rezultat important a fost obținut la para tir cu arcul de Anda-Valentina Arghir, care a câștigat proba de recurve feminin cu un total de 546 de puncte. Sportiva și-a îmbunătățit recordul personal cu 3 puncte, având o evoluție care îi consolidează perspectivele în ciclul de pregătire și calificare pentru Jocurile Paralimpice Los Angeles 2028.
La para tir cu arcul, printre câștigătorii primei ediții s-au mai numărat Eduard Romila, la recurve masculin, Adriana Petrișor, la compound feminin, și Marcel Neagu, la compound masculin.
La para tenis de masă, Bobi Simion, lider mondial ITTF World Para la Clasa 6 și sportiv cu trei participări la Jocurile Paralimpice, a câștigat competiția individuală a Clasei 6. El a ocupat primul loc și în proba de dublu mixt XD20, alături de Emilia Constantin, precum și în proba de dublu masculin MD14, împreună cu Robert Boroleanu.
La para climbing, Răzvan Nedu, campion mondial în 2025 la Seul, a câștigat competiția la Clasa B2. Primele locuri în celelalte categorii au fost ocupate, între alții, de Florica Stefanovici, Andrei Popa Florea, Liviu Matei și Ionela Drăgan.
La para powerlifting, Adrian Moldoveanu s-a impus atât la categoria 107+ kg, cât și la OPEN masculin. La feminin, Doina Părăian s-a clasat pe primul loc la categoria 86 kg și la OPEN.
Competiția de para înot a adus mai multe titluri pentru sportivi precum Sorana-Maria Pușcaș, Alex-Marian Nechita, Ioana Cojocaru, Arian-Cristian Notrețu, Maria Nefedov, Gabriela Constantin și Leonard Lupescu, în probele și clasele în care au concurat.

Ultima zi a Jocurilor a adus finalele de para canoe, acolo unde printre câștigători s-au numărat Dumitru Șandru, Alexandru Cebotari, Lucian Popa, Daniela Tălmaciu și Gabriela Bantaș.
Jocurile Parasport România 2026 au fost inițiate ca prima competiție națională care aduce împreună, sub aceeași identitate, zece sporturi paralimpice. Competițiile s-au desfășurat în șapte baze sportive din București, iar accesul publicului a fost gratuit.
Jocurile Parasport România 2026 au fost organizate de Comitetul Național Paralimpic, cu sprijinul partenerilor instituționali Agenția Națională pentru Sport, Primăria Municipiului București, ARCUB și European Paralympic Committee (EPC).
Comitetul Național Paralimpic susține dezvoltarea și promovarea sportului paralimpic în România, de la inițierea în sport până la performanță. Organizația contribuie la crearea unui cadru în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la sport și la infrastructură adaptată și oferă sprijin sportivilor pe parcursul dezvoltării lor competiționale. Unul dintre obiectivele centrale ale Comitetului este dezvoltarea echipei paralimpice care reprezintă România la competițiile internaționale, alături de creșterea vizibilității sportului paralimpic și integrarea sa firească în peisajul sportiv românesc.




















































