Keșeru, de neoprit în Franța

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Keșeru a marcat cel de-al șaselea gol din acest sezon pentru Angers, în victoria obținută de echipa sa în partida cu Chateauroux, scor 2-1, în liga a doua din Franța.

Atacantul român a fost o permanentă amenințare pentru poarta adversă în prima jumătate, cu două ocazii în minutele 34 și 40, dar eforturile sale au fost răsplătite abia în repriza a doua.

Mai întâi a obținut doar o lovitură de colț după un frumos un-doi cu Dore, apoi a fost la un pas să provoace un penalty, cu un suspect henț în careu făcut de un fundaș advers în urma unei acțiuni personale a românului și în cele din urmă a adus golul egalizator pentru Angers, care era condusă din minutul 27.

În minutul 72, Keșeru a executat direct pe poartă o lovitură libera de la peste 35 de metri care s-a oprit direct în plasa goalkeeperului advers. "A fost o lovitură de tip Juninho, la care portarul nu are ce să facă", au scris jurnaliștii francezi în cronica meciului.

A fost un cadou cum nu se putea mai frumos pentru Keșeru, care a împlinit 24 de ani la 2 decembrie, iar reușita sa a fost încununată și de o victorie, după ce Carbonnier a marcat pentru 2-1 în minutul 86.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite