Jaqueline Cristian, moment magic: Va atinge cea mai bună clasare din cariera ei de până acum
0
Graţie parcursului impresionant de la Sankt Petersburg, unde se află în sferturi, sportiva de 22 de ani va înregistra un salt important, în noua ierarhie WTA.
Jaqueline Cristian (160 WTA) a trecut în optimile de la Sankt Petersburg de fosta campioană de la French Open, Jelena Ostapenko (53 WTA).
Rezultatul l-a încânat pe Cristian Tudor Popescu, după cum „Adevărul“ a scris aici. Şi a fost remarcat şi de site-ul oficial WTA. Potrivit Eurosport, marea victorie a jucătoarei din România a fost reflectată astfel de pagina circuitului feminin:
„Ziua de la St. Petersburg s-a terminat cu o mare surpriză, jucătoarea venită din calificări, Jaqueline Cristian, eliminând-o pe capul de serie numărul 6, Jelena Ostapenko, 6-3, 7-6(9). Numărul 160 WTA a trecut de câştigătoarea de la Roland Garros 2017 după aproape două ore de joc, ajungând în primul său sfert de finală din circuitul WTA. Ştiind că e în faţa celei mai bune performanţe din carieră, Cristian a început ezitant, pierzându-şi serviciul. A fost singurul game în care a şovăit, revenind imediat cu re-break şi trecându-şi în cont primul set. La 6-5 în setul secund, Cristian a avut minge de meci pe propriul serviciul, dar fostul număr 5 mondial a anulat-o cu o lovitură de dreapta formidabilă, înainte de a face breakul şi a împinge partida în tie-break. Acolo, Cristian a condus cu 3-1, însă Ostapenko a reuşit patru puncte la rând, pentru a conduce cu 5-3. Finalul a fost dramatic, Ostapenko având şansa de a trimite partida în decisiv, dar, în cele din urmă, românca a revenit de la 8-9, câştigând trei puncte la rând, pentru o victorie mare“.
Urcare de 19 poziţii în clasamentul mondial
În sferturile de la Sankt Petersburg, vineri (ora 12.00), Jaqueline Cristian o va întâlni pe Svetlana Kuznetsova (39 WTA).
Deocamdată, pentru cele două victorii obţinute pe tabloul principal, cu Lapko (281 WTA) şi cu Ostapenko (53 WTA), românca şi-a asigurat un cec de 31.880 de dolari. Plus o urcare de 19 poziţii, până pe 141 WTA. Care va fi cea mai bună clasare din cariera ei de până acum!
Iar dacă o va învinge şi pe Kuznetsova, Jaqueline acumula un total de 666 de puncte WTA şi va urca până pe locul 126 WTA!