Jaqueline Cristian întoarce un meci incredibil la Indian Wells și merge în turul trei. Urmează un duel aprig cu Sabalenka

0
0
Publicat:

Româncele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian merg mai departe la turneul de tenis Indian Wells Open, unul dintre cele mai importante din circuitul WTA.

Jaqueline Cristian  Foto/EPA
Jaqueline Cristian Foto/EPA

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 38 WTA) a câștigat meciul cu Diana Shnaider în două seturi, 6-2, 7-6 (0), și s-a calificat în turul al treilea. Românca a controlat clar primul set, iar în al doilea a câștigat fără emoții tie-break-ul.

La scurt timp, și Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 35 WTA) a obținut calificarea, după un meci mult mai greu cu Maya Joint. După ce a pierdut primul set cu 0-6, Jaqueline a revenit, a câștigat următoarele două seturi, 6-2 și 7-5, și a întors meciul.

În turul următor, Sorana Cîrstea va juca împotriva cehoaicei Linda Noskova, iar Jaqueline Cristian va avea un meci foarte dificil cu Aryna Sabalenka, una dintre favoritele turneului. Campioana en-titre de la Indian Wells este Mirra Andreeva.

Partida a început foarte greu pentru Jaqueline

Jaqueline, cea mai bine clasată jucătoare româncă din circuitul WTA în acest moment, s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells Open după un meci plin de răsturnări de situație cu Maya Joint. Românca s-a impus cu 0-6, 6-2, 7-5 în fața australiencei de doar 19 ani, aceeași jucătoare care anul trecut o învinsese pe Cristian în finala turneului de la Rabat Open.

Joint a dominat clar primul set și l-a câștigat rapid cu 6-0, în doar 27 de minute, iar suporterii români din tribune priveau surprinși evoluția de pe teren, temându-se că românca ar putea avea probleme fizice.

Jaqueline Cristian o va întâlni pe Sabalenka 

Lucrurile s-au schimbat complet în setul al doilea. Cristian și-a regăsit jocul și a controlat schimburile, reușind să egaleze la seturi după un 6-2 convingător. Setul decisiv a fost mult mai echilibrat, cu puncte disputate până la capăt. În final, românca a fost mai sigură pe momentele importante și a închis meciul cu 7-5.

În următoarea rundă, românca va avea însă o misiune foarte dificilă, deoarece o va întâlni pe principala favorită a competiției, Aryna Sabalenka. Până să ajungă în turul secund, Cristian a trecut în primul tur de Janice Tjen, după un alt meci lung, câștigat cu 4-6, 6-4, 7-6 (8-6).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite