Istvan Kovacs a fost lăudat după meciul care a scos-o pe Liverpool din Liga Campionilor
0Istvan Kovacs (40 de ani) a fost delegat de UEFA să arbitreze de la centru meciul Liverpool - PSG, scor 0-1 (0-1 d.p., 1-4 d.l.d.), din returul optimilor Champions League. Duelul a plecat de la 1-0 în tur pentru „cormorani".

Așa cum era de așteptat, cel mai bine cotat arbitru român al momentului a avut un meci foarte greu, cu ritm fulgerător și multe ocazii de gol. Kovacs a avut de judecat mai multe faze dificile, dar cea mai controversată a fost cea de dinaintea pauzei.
Presa din Anglia și cea din Franța, de părere că Istvan Kovacs a judecat perfect faza din minutul 45
Concret, în minutul 45, Szoboszlai și Fabian s-au luptat pentru o minge în careul parizienilor, iar maghiarul a căzut. După ce au văzut reluările, atât jurnaliștii din presa franceză, cât și cei din Regat s-au convins că arbitrul român a luat decizia corectă când a lăsat jocul să continue.
Francezii de la Le Figaro au scris despre fază următoarele: „Szoboszlai s-a prăbușit în careu după o atingere ușoară a lui Ruiz. Arbitrul nu s-a lăsat păcălit și nu a intervenit".
Iar englezii de la Telegraph au apreciat la fel: „Liverpool a cerut penalty după ce Szoboszlai a căzut ca un sac de cartofi. Arbitrul i-a spus să se ridice. Reluările au arătat că Ruiz l-a zgâriat cu crampoanele pe gambă, dar Szoboszlai a căzut ca în piscină".
Bayern Munchen și Inter Milano vor fi adversare în sferturile de finală.
Celelalte rezultatele de marți din Liga Campionilor
Barcelona - Benfica 3-1 (1-0 în tur)
Inter - Feyennord 2-1 (2-0 în tur)
Bayer Leverkusen - Bayern Munchen 0-2 (0-3 în tur)