Românul care a pătruns printre uriașii lumii. Istvan Kovacs scrie istorie în arbitraj
0Dacă la nivel de echipe de club, accesul în Liga Campionilor la fotbal ne este deocamdată „interzis”, un arbitru a reușit să spargă toate barierele și să fie în topul continentului. Este vorba despre Istvan Kovacs (40 de ani).

„Centralul” originar din Carei a oficial miercuri seară la meciul dintre Real Madrid și Manchester City, ultimele două câștigătoare ale competiției. A avut o prestație imperfectă, în opinia spaniolilor, dar nici nu a stricat partida de gală. Gazdele s-au impus cu 3-1, după ce câștigaseră și în tur cu 3-2. Francezul Kylian Mbappe a reușit un hattrick pentru gazde (4, 33 și 61). Golul de onoare al oaspeților a fost marcat de Nico Gonzalez, 90+2'). Real Madrid merge în optimile de finală.
În confruntarea de pe Santiago Bernabeu, Istvan Kovacs a arătat doar trei cartonașe galbene. Din tabăra madrilenilor a fost avertizat Jude Bellingham, în timp ce de la „cetățeni” au primit galben Ilkay Gundogan și Nico Gonzalez. Chiar dacă echipa lui Ancelotti a încasat un singur avertisment, acela a fost văzut de mijlocașul englez, care va rata manșa tur a optimilor de finală, unde „regina Europei” va da peste Atletico Madrid sau Bayer Leverkusen.
I se reproșează neacordarea unui „galben”
Presa spaniolă a scris despre acest subiect după fluierul final al partidei din Capitală. Jurnaliștii iberici au scos în evidență faptul că arbitrul român nu a scos din buzunar cartonașul la un fault mai dur comis de Omar Marmoush, cu doar câteva minute înainte să-i dea „galben” lui Bellingham.
„Prima repriză a fost marcată de Bellingham, care a primit un cartonaș galben. Venim de la ce s-a întâmplat cu Osasuna, unde englezul a fost eliminat pe nedrept. Cu această ocazie, la primul său fault, Istvan Kovacs nu a ezitat să-l avertizeze pe Bellingham și, prin urmare, să-l lase afară din prima manșă a optimilor de finală. De altfel, această decizie nu este înțeleasă pentru că, cu câteva minute înainte, un jucător de la City a făcut un fault mult mai grav decât a lui Bellingham. Istvan Kovacs nu i-a arătat însă cartonaș galben. De ce Bellingham și nu Marmoush? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o toți fanii lui Real Madrid prezenți în tribunele de pe Santiago Bernabeu. În afară de aceste două decizii, arbitrul a trecut cu vederea câteva faulturi pe care nu a decis să le fluiere, spre surprinderea multora. Arbitrul l-a avertizat pe Bellingham și acesta nu va putea juca în prima manșă din optimile de finală. Vești groaznice pentru interesele 'los blancos'. Puțini oameni au înțeles dublul standard al lui Istvan Kovacs”, au scris spaniolii.
Mbappe, mașină de goluri
Mbappe, eroul serii pe „Bernabeu”, a declarat că s-a terminat perioada de adaptare la Madrid la intrarea în fazele finale ale Ligii Campionilor. Entuziasmat, francezul a spus că trofeele sunt cele mai importante, golurile fiind pe plan secund. Cu toate acestea, randamentul lui e la cel mai înalt nivel. După cele 3 goluri de pe „Bernabeu", cu City, Mbappe a ajuns la 28 de goluri la Real Madrid și e la 5 reușite distanță de recordul lui Ronaldo. În primul sezon la madrileni, Cristiano a înscris de 33 de ori, în stagiunea 2009-2010. „O seară perfectă pentru echipă. Ne-am dorit să câștigăm și să ne calificăm, era logic pentru noi să fim în optimi. Meciul contra lui City a fost dificil, dar am jucat în cel mai bun mod posibil. A fost o zi grozavă pentru noi, pentru echipă. Am spus-o deja – nu am venit aici ca să joc prost. Să-mi îndeplinesc visul a fost un lucru, dar vreau să joc bine aici, să marchez o epocă. Perioada de adaptare s-a încheiat, acum trebuie să-mi arăt personalitatea. Cel mai important lucru este să câștigăm trofee. În cariera mea am marcat multe goluri, dar uneori fără rost”, a declarat Mbappe, conform marca.
În „optimi”, Real va întâlni una dintre Atletico și Bayer Leverkusen. Echipa din Madrid își va afla adversara după tragerea la sorți, care va avea loc vineri, 21 februarie. Întrebat dacă preferă Atletico sau Bayer Leverkusen în „optimi”, Mbappe a declarat: „Nu mai putem alege, urmează meciuri foarte dificile. Dacă vom merge în Germania, va fi la fel de greu”. Despre supranumele „Cei Patru Fantastici” (n.r. Mbappe, Vinicius, Rodrygo și Bellingham), francezul a spus: „Ne place, da. Cred că jucăm foarte bine, în fiecare zi progresăm și răspundem sacrificiului cerut de antrenor”.
Pep nu renunță
Pep Guardiola a fost văzut din nou resemnat pe banca tehnică, în timp ce echipa sa părea doar o „umbră” a celei care, în urmă cu doar două sezoane, cucerea tripla istorică. Astfel, la flash-interviu, antrenorul a fost întrebat de reporter dacă va continua, având în vedere că nu mai poate emite pretenții nici la titlu în Premier League. „Da, da, da. Da, da, vreau să continui”, a declarat tehnicianul de 54 de ani, care a semnat recent prelungirea contractului până pe 30 iunie 2027. City este pe locul 4 în Premier League, ultimul care duce în Liga Campionilor în stagiunea următoare.
Rezultatele din play-off-ul Liga Campionilor
Miercuri
Borussia Dortmund - Sporting Lisabona 0-0 (3-0 la general)
PSG - Brest 7-0 (10-0 la general)
PSV Eindhoven - Juventus Torino 2-1, 3-1 după prelungiri (4-3 la general)
Real Madrid - Manchester City 3-1 (6-3 la general)
Marți
AC Milan - Feyenoord Rotterdam 1-1 (1-2 la general)
Atalanta Bergamo - Club Brugge 1-3 (2-5 la general)
Bayern Munchen - Cetic Glasgow 1-1 (3-2 la general)
Benfica Lisabona - AS Monaco 3-3 (4-3 la general)