Ionel Gane: "Universitatea poate fi surpriza acestei editii de campionat"
Atacantul Ionel Gane a declarat, ieri, ca echipa sa, Universitatea Craiova, are sanse sa castige titlul de campioana in editia 2004/2005 a Diviziei A. "Am revenit la Universitatea dupa zece ani de
Atacantul Ionel Gane a declarat, ieri, ca echipa sa, Universitatea Craiova, are sanse sa castige titlul de campioana in editia 2004/2005 a Diviziei A. "Am revenit la Universitatea dupa zece ani de zile deoarece simt si sunt convins ca se vrea performanta. Am avut si alte oferte, mult mai avantajoase din punct de vedere financiar, insa cei de la Craiova m-au convins ca putem castiga titlul. Aici sunt jucatori tineri si foarte talentati si, cu aportul celor mai experimentati, Universitatea poate fi surpriza acestei editii de campionat", a afirmat Gane. Atacantul Universitatii considera ca echipa sa este avantajata de programul pe care il va avea in primele sase etape ale campionatului, care va intalni toate cele trei echipe nou promovate, Sportul Studentesc, CFR Cluj si Poli Iasi. "Cred ca Universitatea este avantajata de programul inceputului de campionat. Intalnim toate cele trei echipe nou promovate, insa si pe Steaua, si, cu putina sansa, putem acumula maximum de puncte", a mentionat Gane. Atacantul Universitatii considera ca alaturi de brazilianul Rubenilson va forma un cuplu de atac mai periculos decat cel al formatiei Dinamo, format din Claudiu Niculescu si Ionel Danciulescu. "Alaturi de Rubenilson sper sa am mai mult succes la "albume" in acest campionat decat cuplul N&D, de la Dinamo. Nu ne-am gandit inca la un nume de scena, dar suntem convinsi ca in acest campionat dinamovistii nu-si vor mai face de cap ca pana acum, cand nu au avut concurenta", a afirmat Gane. Ionel Gane, in varsta de 32 de ani, a precizat ca spera sa revina in componenta echipei nationale. "Ma gandesc la nationala, desi in era Iordanescu nu am fost convocat niciodata. Devenisem un jucator de baza al nationalei pe vremea domnului Boloni. Sper ca domnul Iordanescu sa nu aiba ceva personal cu mine", a spus atacantul.





















































