Ion Crăciunescu le dă o palmă grea oficialilor FRF. Fostul arbitru are mari şanse să redevină preşedintele CCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a câştigat procesul intentat Federaţiei Române de Fotbal din cauză că a fost destituit abuziv din funcţia de preşedinte al CCA, Ion Crăciunescu a fost reangajat în cadrul FRF, fiind înştiinţat totodată că poate redeveni şef al arbitrilor.

Ion Crăciunescu a primit o adresă oficială din partea FRF prin care este înştiinţat că decizia Tribunalului Vâlcea va fi aplicată în cel mai scurt timp, astfel încât fostul mare arbitru redevine angajat FRF. Mai mult decât atât, federaţia va trebui să-i plătească lui Crăciunescu salariul de 3.000 de euro lunar pe toată perioada cât a fost îndepărtat de la conducerea CCA.

„Vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă datele bancare pentru a putea fi executată întocmai sentinţa dată de instanţa Tribunalului Vâlcea. În legătură cu instalarea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al CCA, acest lucru poate fi decis doar de Comitetul Executiv al FRF în următoarea şedinţă a sa, care va avea loc pe 1 iunie 2013, urmând să vi se comunice ulterior hotărârea”, a fost înştiinţarea trimisă de FRF lui Crăciunescu, potrivit digisport.ro.

Comitetul Executiv al FRF l-a destituit în vara anului trecut pe Ion Crăciunescu din funcţia de preşedinte al CCA. Fostul mare arbitru a dat în judecată federaţia şi a câştigat procesul, motiv pentru care forul condus de Mircea Sandu a fost obligat să pună în aplicare decizia instanţei.

CITIŢI ŞI:

Dumitru Dragomir a oferit o declaraţie genială după aflarea veştii că Ion Crăciunescu a câştigat procesul cu FRF

Ion Crăciunescu s-a dus la Federaţie să-şi ceară postul înapoi!

Ion Crăciunescu le-a dat şah mat celor din conducerea FRF. Fostul mare arbitru redevine preşedintele CCA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite