Ioan Becali îşi poartă singur crucea: „Mă duc şi mă predau”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impresarul de jucători Ioan Becali, judecat în „Dosarul Transferurilor”, a anunţat că este dispus să facă închisoare dacă toţi ceilalţi şapte inculpaţi din acelaşi dosar vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Lui Ioan Becali nu-i e teamă de puşcărie. A spus-o chiar el ieri la ieşirea din sala de judecată unde a avut loc un nou termen al procesului din „Dosarul Transferurilor”. Mai mult decât atât, impresarul de jucători a adăugat că se va sacrifica dacă toţi ceilalţi şapte acuzaţi în acelaşi dosar vor fi lăsaţi în libertate de justiţie.

„Dacă s-ar putea ca ceilalţi şapte să fie lăsaţi liberi, eu mă duc şi mă predau. Să-i lase pe ceilalţi liberi şi să mă condamne pe mine. Daca mă vor trimite la închisoare, atunci să ştiţi că intru nevinovat acolo, dar mă duc de bună voie. Ce, sunt primul care intră nevinovat la puşcărie?!”, s-a întrebat ironic Ioan Becali la Dolce Sport.

Impresarul a primit opt ani de închisoare cu executare, dar pe data de 5 martie urmează a se judeca recursul la această sentinţă făcut de avocaţii săi. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor decide dacă cei opt inculpaţi în acest dosar sunt sau nu vinovaţi tot pe data de 5 martie.

Pedepsele dictate de Curtea de Apel Bucureşti în „Dosarul Transferurilor”:
Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare
Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare
Cristi Borcea - 7 ani de închisoare cu executare
George Copos - 5 ani de închisoare cu executare
Mihai Stoica - 4 ani de închisoare cu executare
Gică Popescu, Gigi Neţoiu ţi Jean Pădureanu - câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite